Cu ani în urmă, un grup de electricieni a mers la o biserică pentru a instala fire electrice. Unul din fire traversa icoana Mântuitorului, pe la genunchii Lui. Unui lucrător i s-a spus să spargă peretele în acel loc, însă el, având frică de Dumnezeu, a refuzat. A refuzat şi al doilea, şi al treilea, dar al patrulea, un om mândru, râzând de ceilalţi, a luat dalta şi ciocanul şi a început să spargă peretele, iar când a ajuns la picioarele lui lisus, se uită la El cu batjocură şi zice: „Nu-i nimic, acuş o să-ţi revii!" A străpuns picioarele, a terminat lucrul şi i-a luat în râs pe colegi: „Iar vouă vă era frică! Dacă ar fi existat Dumnezeu, m-ar fi pedepsit."
A doua zi, trezindu-se din somn, acest îndrăzneţ a încercat să se scoale, însă n-a putut, picioarele îi paralizaseră. Şi-a amintit atunci de fapta sa obraznică şi şi-a zis: „Ţi s-au terminat drumurile!"
Cu toate stăruinţele medicilor, nu s-a mai putut face nimic. Cu toate acestea, duhul lui semeţ nu se smerea până în momentul când a înţeles că i se apropie sfârşitul. Atunci s-a trezit în el sentimentul pocăinţei! Au chemat un preot; la spovedit şi împărtăşit, şi sufletul lui, prin mila lui Dumnezeu, a plecat cu pace în veşnicie…
O inimă rea, plină de necredinţă, ne poate face să ne împietrim şi să ne depărtăm de Dumnezeu. Necredinţa este rădăcina multor păcate.
