„B-unicuțe frumoase"

Distribuie pe:

În zorii zilei am avut bucuria să participăm la un moment de înfrumusețare „B-unicuțe frumoase", eveniment aflat la a 4-a ediție, organizat în parteneriat cu AJOFM Mureș și CRFPA Mureș care au făcut posibil ca B-unicuțele să întâmpine primăvara frumoase și optimiste (prin intermediul salonului de coafură Miski și a celui de manichiură Zety). Chiar și B-unicii s-au bucurat deopotrivă de serviciile acestora.

Dar pentru că noțiunea de frumusețe ne duce cu gândul la femeie, la iubire, și cu toate că „nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea" (Lev Tolstoi), i-am provocat pe B-unici să surprindem esența legăturii «femeie-iubire-frumusețe».

Frumusețea și iubirea le purtăm fiecare în noi, sunt în adâncul nostru, venim pe lume cu ele în zestrea noastră ereditară, dar pentru că odată cu vârsta percepția asupra frumuseții, a iubirii și a femeii se poate schimba, am ales să vorbim despre ele din perspectiva unui autor contemporan, Mircea Cărtărescu și a mult controversatului său roman „De ce iubim femeile".

Membrele Lions Club Târgu-Mureș au ales să ofere al 4-lea „Mărțișor" consecutiv B-unicuțelor noastre, prin intermediul realizărilor copiilor de la Asociația Catharsis din Târnăveni.

Așa cum face an de an, domnul Claudiu Maior, consilierul primarului, s-a adresat cu dragoste și respect B-unicuțelor oferindu-le flori și fredonând cu acestea o melodie adecvată momentului „Iubesc femeia".

La finalul acestui eveniment nu am reușit să ajungem în posesia unei rețete specifice a iubirii îndreptate către femeie, dar ne-am reamintit de ce ele sunt atât de speciale, iar „De ce iubim femeile"… este categoric, o afirmație, în care folosim acel semn de punctuație numit două puncte, urmat de foarte multe atribute și tot atât de multe virgule… Sună cumva a laudă?

Scurt și la obiect! La mulți ani, nouă, tuturor femeilor, oricât de diferite am fi!

Lasă un comentariu