Cititorul care nu problematizează receptarea operei poetice a lui Lucian Blaga, și chiar a operei sale dramatice, filosofice sau eseistice, îl percepe pe Blaga ca pe un creator idealist, nicidecum materialist sau ateu, ci chiar ca pe un creator religios, în pofida faptului că parcă el ar vrea să-și facă o religie proprie, în sensul că , în fața Atotputernicului Dumnezeu care i-a oferit deplina libertate, ca un atribut esențial al ființei omenești, el se vede liber să cugete și să creeze, fără constrângeri.
Nu exclud accentele luciferice ale creației sale. Acestea formează dramatismul și poate chiar tragismul său existențial, momentele sale de criză în cunoașterea artistică sau filosofică.
În evoluția acestei cunoașteri, contează stadiul ultim. Nu-l pot vedea pe Blaga integrat în veșnicie ca pe un certat cu Autorul făpturii sale și aceasta nu e sigur nici în cazul unui Emil Cioran sau în cazul unor mari spirite „rebele" din cultura lumii.
Tatăl, ominprezent și omnipotent, omniscient și atotîndurător, ca izvor infinit al iubirii, așteaptă, cu o răbdare care întrece orice limite, așteaptă întoarcerea fiului rătăcit, până în ultima clipă a vieții pământești a omului, și-i gata să-i deschidă brațele, fiindcă este Tatăl iertării și vrea fericirea omului, a fiecăruia devenit fiu răscumpărat, căci pentru toți s-a jertfit Unicul Său Fiu, Iisus Christos, devenit om, Fiul Omului, adică Dumnezeu și Om.
Am urmărit drumul său, al creatorului Lucian Blaga, și cred că s-a pregătit pentru ieșirea din lumea aceasta, într-un mod creștinesc. Faptul că a fost înhumat lângă Biserica din satul său natal, Lancrăm, este un argument în această privință. Se năștea la 9 mai 1895, la Lancrăm, murea la Cluj, la 6 mai 1961, iar la 9 mai 1961, se întorcea în pământul din care a fost luat, tot la Lancrăm.
Am lecturat, cu atenție, cursul său de Filosofia religiei (Ed. Fronde, Alba Iulia - Paris, 1994, 262 pp.) și am constatat că atitudinea sa este favorabilă și obiectivă, față de creștinism, analizele profunde și temeinice, inclusiv față de mistici, întruchipări extreme ale religiozității, pentru care cultivă nu numai interes, ci și admirație. Iată ce spune Blaga: „ Marii mistici, ca și marii savanți sau artiști, depășesc uneori logica, în sensul unei supralogici. Toți misticii se exprimă paradoxal, când se referă la suprema lor experiență (...). Orice doctrină mistică pune problema unirii omului cu Dumnezeu" ( op. cit. p. 201 ) . Ceva mai încolo, în aceeași lucrare, Blaga afirmă: „Complexitatea spirituală a lui Pascal ni se pare superioară aceleia a lui Kant" (Ibidem, p.218).
Fără îndoială, Lucian Blaga este unul dintre cele mai mari spirite ale neamului românesc și, poate, ale lumii. Putem lua din activitatea sa creatoare lucruri plăcute Creatorului Suprem, nu elementele luciferice care ne-ar putea despărți de Cel care împarte toate darurile și cu care vrem să trăim, ca fii ai luminii, în viața veșnică, fericirea fără de sfârșit. Cercetătorii trebuie să știe că omul va da seama, în fața Celui Care vede și știe totul, de orice cuvânt rostit sau scris. Începutul înțelepciunii e frica de Dumnezeu. Să fim înțelepți, cu adevărat. Unde ne vom duce? Vorba psalmistului, căci, oriunde ne ducem, Dumnezeu e prezent. Există un loc unde Dumnezeu nu locuiește: iadul! Doamne, ferește să ajungem acolo!
Către sfârșitul vieții sale, cel care părea că repudiază ruga, autorul poemei: Lauda suferinției, de fapt, se ruga: „Nu mai calcă pe pământ /cine calcă-n suferință. / Ea schimbă la față argila, o schimbă în duh / ce poate fi pipăit, duios cu știință. // Tată, carele ești și vei fi,/nu ne despoia, nu ne sărăci,/ nu alunga de pe tărâmuri orice suferință ./ Alungă pe aceea doar care destramă, / dar nu pe aceea care întărește /ființa-ntru ființă". (L. Blaga, Lauda suferinței, din volumul postum, „Ce aude unicornul?")
Să nu culegem ghimpii din creația lui Lucian Blaga! Să nu uităm că el a creat ceva minunat, o operă genială, complexă și amplă, echivalentă cu superba metaforă revelatorie: „corola de minuni a lumii", care se deschide cu mesajul ei, ca o mireasmă nepătrunsă îndeajuns, spre cer, spre misterul existențial, spre Veșnicul Dumnezeu al tuturor oamenilor. Să mirosim această floare, să înțelegem ce trebuie înțeles, și să rămânem cu Cel Care a fost este și va fi, cu Dumnezeul întregii făpturi umane. Oare nu Lucian Blaga a spus, în primul său vers din Poemele luminii: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii...".
(Din cartea: „Lucian Blaga: „Limbă • stil • comentarii • sinteze • profil biografic")
(Editura Sf. Ierarh Nicolae, Brăila, 2016, autor Aurel Hancu)
