România între două Europe posibile

Uniunea Europeană, la 60 de ani de la înfiinţarea sa, se află într-un moment de răscruce fundamental, pendulând între o nouă formulă de organizare strategică şi confruntându-se chiar cu pericolul disoluţiei. Deşi, în ultimii ani, s-a pus în discuţie în mod oficial reorganizarea uniunii în temeiul unui sistem diferenţiat „pe viteze diferite", criza migranţilor, brexitul, austeritatea economică generală au grăbit asumarea unei noi soluţii funcţionale radicale.

Încă din luna februarie 2016, cele şase ţări fondatoare ale Comunităţii Europene (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda) s-au întâlnit la Roma pentru a relansa proiectul european, aflat în stare critică. Recent, o rezoluţie aprobată de Parlamentul European, referitoare la reforma tratatelor europene, nu mai lasă loc interpretărilor sau speculaţiilor, ci validează o certitudine. Cel care a redactat rezoluţia, europarlamentarul belgian Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE, a propus între altele ca, după ce este adoptată o capacitate bugetară pentru zona euro, iar Parlamentul European şi Consiliul votează chestiuni specifice zonei euro, toţi deputaţii să poată vota; dar să fie avut în vedere, un vot diferenţiat, respectiv voturile deputaţilor europeni aleşi în zona euro sa fie luate în considerare, iar cele ale deputaţilor din ţările non-euro să fie doar consultative.

De curând, cancelarul german Angela Merkel a declarat că va fi o Europă cu două viteze diferite, nu toate statele vor participa de fiecare dată la toate etapele de integrare. Reuniunea din Malta a fost convocată pentru a pregăti nu doar sărbătorirea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, actul fondator al marii construcţii europene, ci pare a prefigura o nouă viziune europeană discreţionară.

Germania, Franţa, Italia, Spania vor să-şi securizeze colaborarea în raport cu forţa lor economică, organizând, de fapt, un club exclusivist în interiorul UE. În acest context, esticii care şi-au manifestat tendinţe de independenţă pentru rezolvarea unor probleme politice interne, considerate incorecte de către greii UE, sunt marginalizaţi. Opoziţia făţişă a Ungariei şi Poloniei faţă de acceptarea cotelor de migranţi a adâncit disensiunile. O analiză dură publicată de „Carnegie Europe" arată că nu toate statele UE respectă principiile la care au aderat. „Aceste valori sunt transformate în bătaie de joc de guvernele din Polonia, Ungaria şi România. De ce ar trebui contribuabilii europeni să verse zeci de miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii unor ţări ale căror guverne nesocotesc angajamentul pentru valorile statului de drept?", conchide publicaţia.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, s-a declarat favorabil, aşadar, unei Uniuni Europene cu structuri diferite de integrare, în funcţie de intenţiile şi capacităţile fiecărui stat membru, precizând că va elabora curând un plan concret. Practic, Juncker a anunţat o Uniune Europeană cu mai multe viteze ce va duce România în plan secund. Dacă, până acum, Europa cu două sau mai multe viteze era considerată doar o metaforă, astăzi vorbim de o certitudine, deşi o astfel de abordare ar putea duce la o distrugere a proiectului european şi la o nouă împărţire a Europei. O Uniune Europeană cu doua viteze se poate fractura, fiindcă fără principiul absolut al solidarităţii, separarea va fi de neoprit.

Ne întrebăm, aşadar, dacă este Uniunea Europeană în faţa unei alegeri între o Europă cu două viteze sau asistăm la transformarea ei irevocabilă în două Europe? În cazul unei noi Europe cu două viteze, cum îşi va promova România interesele? Dacă se va marşa pe o transformare irevocabilă în două Europe, care este planul B pentru România? Sunt chemaţi să ne răspundă în mod oficial, deopotrivă, preşedintele României, Guvernul, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi liderii politici aflaţi la cârma României.

Lasă un comentariu