Control la contractul lucrărilor de construcţie a Autostrăzii Braşov - Târgu-Mureş

Distribuie pe:

La finele săptămânii trecute, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a trimis Corpul de Control la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru a verifica legalitatea mai multor contracte; printre acestea se numără şi cel privind serviciile de supervizare a lucrărilor de construcţie a Autostrăzii Braşov -Târgu- Mureş - Cluj - Oradea - Graniţa România / Ungaria (415 kilometri) încheiat între CNADNR şi J.V. Egis Route-Scetauroute/Egis International.

Contractul a fost încheiat în data de 31 august 2004, prin procedură de licitaţie deschisă, iar valoarea documentului, la semnare, a fost de 236,576 milioane lei fără TVA, se precizează într-un comunicat dat publicităţii de Ministerul Transporturilor.

„Până în prezent s-au încheiat 8 acte adiţionale la contractul de supervizare, astfel: în anii 2005, 2006, 2007, 2008, 2012 (2 acte adiţionale), 2014 şi 2016. Dintre acestea, 5 au avut ca obiect modificarea graficului de prestare a serviciilor în corelare cu termenele de execuţie a lucrărilor pe şantier. Precizăm că plăţile efectuate de către CNAIR SA către prestator reprezintă doar contravaloarea serviciilor realizate de acesta pentru contracte de lucrări aferente unui număr de 133 km", se arată în comunicatul preluat de Agerpres.

Lasă un comentariu