După ce a văzut „visul american" cu ochii şi a constatat că e… doar un vis (frumos, dar nu chiar aşa cum se scrie prin cărţi şi se vede la televizor), Vasile Bota se întoarce la ţarina, la rânduielile locului şi la uneltele sale, la plantaţiile de ierburi de leac, la via şi grădina de zarzavat, la stupina şi la pomăriştea din Bahnea sa natală - îndeletniciri tradiţionale pe care s-a străduit să le menţină în viaţă, nu întotdeauna cu succes, dar convins, mereu, că efortul n-a fost zadarnic şi că „n-a făcut degeaba umbră pământului", că a îndeplinit o misie, dator fiind faţă de sine şi, mai ales, faţă de obşte.
După jurnalul de călătorie Un ţăran român în America, publicat anul trecut, în cea de a doua sa carte, Cronicar în tranziţie - Editura Ardealul, Târgu-Mureş, 2017 -, Vasile Bota oferă însemnărilor sale o perspectivă comprehensivă, cu pronunţat caracter integrator al discursului narativ, în care se intersectează multiplele ipostaze ale autorului: ziarist, inginer agronom şi preot ortodox, dar şi pasionat stupar - dovadă fiind calitatea sa de preşedinte (proaspăt reales în funcţie) al Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România - Filiala Târgu-Mureş.
Vineri, 10 martie, în premieră, am asistat la o lansare de carte… „la locul de muncă", după cum observa, cu umor, editorul şi autorul prefeţei volumului, dr. Eugeniu Nistor, adresându-se publicului prezent în sala de conferinţe a Asociaţiei Crescătorilor de Albine, de la magazinul Apicol, gazdă fiindu-ne dna Cristina Cojocaru, directoarea aşezământului.
Patru sunt, în esenţă direcţiile de atitudine publicistică ale autorului - remarca, în debutul manifestării directorul Editurii Ardealul: agricultura românească („unde se vădeşte tendinţa polemică a specialistului, a inginerului agronom practicant"), articolele de atitudine civică, relevând certele virtuţi jurnalistice ale autorului, o privire asupra vieţii satului, ca loc de baştină a românului şi spaţiu al „naşterii veşniciei", cu nostalgia că acesta dispare, sugrumat de agresivitatea cu care se manifestă civilizaţia şi, nu în ultimul rând, viaţa religioasă, cu datinile, obiceiurile şi tot ce ţine de mărturisirea, prin gând şi faptă, a credinţei ortodoxe.
„Asistăm - remarca dr. Eugeniu Nistor - la un exerciţiu de comunicare, specialistul agronom şi preotul ortodox îndemnându-ne la comuniune cu semenii noştri şi, discret, la cuminecare".
Fiecare dintre aceste coordonate fundamentale care alcătuiesc întregul cronicii propuse de autor au fost abordate de cunoscători în materie: despre seriozitatea şi profunzimea demersului publicistic al ziaristului, care se apleacă, atent şi responsabil asupra realităţilor abordate, confirmând rostul, rolul şi menirea condeierului, a vorbit scriitorul Lazăr Lădariu, redactor-şef al cotidianului „Cuvântul liber", în timp ce dr. ing. Mihai Tomşa, specialist de largă recunoaştere în domeniul protecţiei plantelor, s-a referit la autor ca la un „agronom complet, un remarcabil şi competent ziarist de agricultură, preocupat de neajunsurile din politica noastră agrară, pauperizarea zootehniei, supunerea cu slugărnicie la norme europene care ne dezavantajează, dar, pe de altă parte, prin interviurile sale, face cunoscute realizările fermierilor din zonă, cu recomandări despre cum se cultivă pământul, fiind el însuşi un pasionat şi competent apicultor".
Despre componenta religioasă a volumului a vorbit părintele Ionel Pop, de la Parohia ortodoxă din Agrişteu, relevând preocuparea autorului pentru evidenţierea valorilor morale ale ortodoxiei, cu întreaga ei simbolistică (o foarte sensibilă relatare din cuprinsul cărţii se referă la „sacralitatea bobului de grâu"), zăbovind, nu o dată, în cronicile sale, asupra sfintelor taine şi marilor praznice ale creştinătăţii.
În ce-l priveşte pe ziarist - sublinia dr. Eugeniu Nistor - el este un reprezentant al „transilvanismului", pe linia impusă şi promovată, în spaţiul publicistic, de Lazăr Lădariu, al cărui „ucenic" Vasile Bota se revendică, de altfel, fără rezerve, şi de la care „a moştenit" rigoarea, grija faţă de cuvânt, şi cumpătarea şi dreapta socotinţă - virtuţi cardinale în nobila şi deloc uşoara întreprindere a celor care „dau samă" despre „timpul trăirii", prefăcându-l în „timp al mărturisirii". „Am scris - mărturiseşte Vasile Bota - ca să rămână un document despre tot ce s-a întâmplat în 27 de ani de tranziţie, cu bune şi cu rele. Mai mult, cu rele…"
În ce ne priveşte, remarcăm - ca şi la precedenta sa carte - nu fără un dram de colegială invidie, harul de povestitor, fluenţa frazei, uşurinţa exprimării, tonul sincer, o anume sfătoşenie neaoşă, dublată, imediat, de observaţia sigură, cu valoare de diagnostic, a specialistului, modalitatea de îmbinare a unei anumite filosofii de viaţă - derivată din explorarea variilor domenii pe care le abordează - cu predispoziţiile sale sufleteşti şi artistice.
Eventual, i s-ar putea reproşa lui Vasile Bota faptul că nu a fost mai selectiv în structurarea materialului dat la tipar, că nu l-a repartizat pe teme şi capitole, preferând, iată, criteriul cronologic. Probabil, scriitura ar fi câştigat în rigoare, dar ar fi pierdut… din savoare.
Oricum, autorul ne promite un al doilea volum al cronicilor sale, aşa că timpul nu-i pierdut pentru eventuale „şlefuiri" şi clarificări.
