Poporul nostru a fost întotdeauna un popor credincios. După cum patriotismul ne este dat ontologic, tot aşa ne este dată şi credinţa. Noi am crescut şi creştem în credinţa creştină ortodoxă. Iar ortodoxia noastră reprezintă singurul şi marele pedagog al vieţii cinstite, drepte şi adevărate. În cele mai grele momente, poporul nostru a găsit în credinţă, în religie, sprijinul său moral şi în Biserică răspuns la marile întrebări pe care i le punea viaţa.
Şcoala şi Biserica au reprezentat instituţiile de bază pentru culturalizarea maselor, pentru educaţia morală şi pentru păstrarea tradiţiilor strămoşeşti. Ocrotite în tinda bisericii, având ca manual Biblia, Ceaslovul sau alte cărţi bisericeşti, iar ca învăţător pe preot ori un modest cântăreţ, aceste două instituţii s-au dezvoltat în acelaşi ritm, sprijinindu-se şi întregindu-se una pe alta. Secole la rând, şcoala aceasta modestă, cu organizare arhaică, a căutat să ofere poporului românesc hrana spirituală cerută din ce în ce mai avid şi să îndeplinească un rol care de multe ori a copleşit-o, depăşind puterile ei. Atunci au început să ia naştere şi şcoli care să ofere o cultură mai înaltă.
Preceptele moralei creştine şi practicile religioase au ocrotit sănătatea morală a poporului, puritatea sa morală fiind de nuanţă religioasă. În vremurile vitrege, Biserica a fost apărătoare şi păstrătoare a valorilor naţionale; prin şcoală şi Biserică s-a păstrat identitatea noastră naţională. Biserica a fost, în acelaşi timp, instituţia în care a înflorit cultura noastră naţională la începuturile ei. Vechiul şi Noul Testament, Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur ş.a. au constituit o pedagogie patristică extrasă din lucrările părinţilor Bisericii.
În Biserică şi sub oblăduirea ei au apărut primele tipărituri. Din secolele XVI şi XVII, viaţa culturală din ţara noastră - începând cu cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin ş.a. şi culminând cu sfinţii mitropoliţi Varlaam, Dosoftei, erudiţi ca Dimitrie Cantemir ş.a. - s-a dezvoltat în biserici şi mănăstiri sau cu ajutorul acestora. Literatura noastră de început a fost o literatură religioasă. Astfel, amintim aici Cazania sau cartea românească de învăţătură a mitropolitului Varlaam, Psaltirea scrisă de mitropolitul Dosoftei, Biblia din 1688 a fraţilor Radu şi Şerban Greceanu ş.a.
Istoria culturii şi a vieţii poporului nostru s-a scris în şcoală şi în Biserică. Împreună cu şcoala, Biserica a contribuit şi contribuie la educaţia moral-creştină a poporului. Libertatea de conştiinţă înscrisă în Declaraţia drepturilor şi libertăţilor universale ale omului a redeschis porţile libertăţii cultului religios. Prin aceasta, omul devine liber de a gândi şi a crede ce-i dictează mintea şi inima, de a-şi exprima liber gândurile şi doleanţele.
Instituţia principală pentru educaţia religioasă este Biserica. Oamenii a frecventat biserica şi predicile religioase şi în perioadele când acestea erau interzise. Învăţământul religios a fost reabilitat şi în şcoală prin introducerea religiei ca disciplină şcolară, în planurile învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional. Conştiinţa, sentimentele şi comportamentul religios se formează simultan cu conştiinţa şi conduita morală, printr-un proces similar.
Opinia că pentru educaţia morală nu este necesară o anume disciplină şcolară şi că studierea religiei trebuie să constituie un obiect independent, fără implicaţii cu educaţia morală nu pare a fi cea mai rezonabilă. Nu cunoştinţele de religie trebuie să aibă pondere în procesul de învăţământ, ci cele privind normele moralei creştine. La nivelul învăţământului liceal, când elevii dobândesc discernământ ştiinţific şi moral, trebuie în mod obligatoriu să studieze şi disciplina Religie. Cu atât mai mult, la vârsta şcolară mică şi mijlocie, educaţia religioasă trebuie în mod imperativ implicată în educaţia morală, ceea ce face de fapt conţinutul disciplinei cu caracter religios. Drumul reconstrucţiei morale trebuie să însemne un nou mod de înţelegere a moralei însăşi. Nu există morală fără sâmbure şi fruct religios şi, invers, nu există religie fără substanţă morală.
