,,Pion Campion" - o competiţie plină de lecţii de şah

Distribuie pe:

„Acesta este tot farmecul şahului. Într-o zi îi dai o lecţie adversarului, în următoarea primeşti tu o lecţie de la acesta." - Bobby Fischer Clubul Sportiv Juvenes din Târgu-Mureş organizează a VI-a ediţie a concursului de şah „Pion Campion", în perioada 18-19 martie 2017, la Hotelul Grand.  Competiţia se adresează atât copiilor şi juniorilor, cât şi adulţilor şi seniorilor. Ziua de sâmbătă, 18 martie, va fi dedicată competiţiei de şah activ, iar cea de duminică, 19 martie, concursului de şah blitz.

Toţi pensionarii care participă la cele două concursuri (rapid şi blitz) vor fi premiaţi la finalul evenimentului cu câte un voucher în valoare de 30 lei, din partea sponsorului Ecofarmacia. Voucherul va putea fi folosit în farmaciile Ecofarmacia în următoarele 12 luni.

În plus, pentru pensionari vor fi acordate următoarele premii, atât pentru rapid, cât şi pentru blitz: -locul 1: voucher Ecofarmacia în valoare de 150 lei, cu valabilitate 12 luni,

-locul 2: voucher Ecofarmacia în valoare de 100 lei, cu valabilitate 12 luni,

-locul 3: voucher Ecofarmacia în valoare de 50 lei, cu valabilitate 12 luni.

Premiile pentru pensionari se cumulează cu celelalte premii din cele două concursuri. Dacă un pensionar se va clasa în primele 3 locuri la general, va cumula premiile.

Premiile la celelalte categorii: Adulţi:

-locul I - 500 de lei şah rapid / 300 de lei şah blitz,

-locul II - 300 de lei şah rapid / 200 de lei şah blitz,

-locul III - 150 de lei şah rapid / 100 de lei şah blitz.

Fete - 150 de lei şah rapid / 100 de lei şah blitz.

Juniori - 150 de lei şah rapid / 100 de lei şah blitz.

Taxa de participare este de 10 lei pentru copii/juniori şi 20 de lei pentru adulţi/seniori, pentru o zi de concurs. Dacă participaţi la concursurile din ambele zile, trebuie să achitaţi 15 lei, respectiv 30 de lei.

Înscrierile se derulează prin formularul de pe site-ul www.csjuvenes.ro sau telefonic/sms la numărul 0740 017 910, antrenor Fugulyán Gergely.

Lasă un comentariu