Părintele sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi, s-a născut la 21 februarie 1876 în Hobiţa Gorjului, într-o familie de moşneni cu şapte copii. Rămas orfan de tată, a plecat din sat, împins de sărăcie. A fost băiat de prăvălie la Tg. Jiu, Slatina şi Craiova.
Şi-a sculptat o vioară din lemn, care i-a adus o bursă la Şcoala de arte şi meserii, clasa de „tâmplărie artistică" din Craiova. A absolvit această şcoală în 1898. S-a înscris la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Aici, cu profesorul său, dr. D. Gerota, a realizat „Ecorşeul", un nud în ghips colorat, după statuia lui Antinous. Tot la Bucureşti a realizat bustul dr. Carol Davila din faţa Spitalului Militar.
Avid de noi experienţe artistice, Brâncuşi, în 1904, a plecat, pe jos, spre Paris, oraşul artelor, luând cu el „Proverbele românilor", 10 volume, culese de Iuliu Zanne. Această comoară spirituală a devenit „izvorul filosofiei şi moralei lui Brâncuşi". În drum spre Paris, a vizitat muzee din Viena, Salzburg, Zürich, München s.a.
S-a înscris la Şcoala de Arte din Paris. Din 1906, a primit o bursă pentru studii din ţară. La Paris, Brâncuşi a expus în expoziţii portrete turnate în bronz: „Supliciul", „Cap de fetiţă", „Pictorul Nicolae Dărăscu", capete de copii ş.a., fiind remarcat de A. Rodin.
A refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin, fiindcă Brâncuşi îşi căuta un drum propriu. El căuta „esenţa formelor", care să exprime „frumuseţea naturală". În răstimpul 1906-1909, Brâncuşi a creat un nou limbaj în sculptură pe baza esenţializării, dusă până la graniţa dintre figurativ şi abstract. În „Sărutul", Brâncuşi a realizat „frumosul absolut" şi începutul continuităţii vieţii, „Rugăciunea", deşi nud, exprimă extazul suferinţei, iar „Cuminţenia pământului" e definirea fecundităţi feminine şi străbunica Evei. Acestora le-a urmat: „Muza adormită", „Narcis", „Portretul principesei X", „Prometeu", „Măiastra" (1912), „Domnişoara Pogany" (1913) - frumuseţea feminină în 17 variante, „Noul născut", „Prinţesa X Bonaparte", „Începutul lumii", „Leda", „Negresa blondă", „Foca", „Peştele", „Pasărea în văzduh", „Pasărea în spaţiu", „Broasca ţestoasă", „Cocoşul". În diverse esenţe de lemn: „Fiul risipitor", „Himera", „Vrăjitoarea", „Adam şi Eva", „Socrate", „Regele regilor" ş.a.
Pentru cinstirea eroilor care s-au jertfit la Jiu, în 1916, Aretia Tătărescu i-a comandat lui Brâncuşi un monument al eroilor de la Jiu. În anii 1937-1938, cu mari eforturi tehnice şi financiare, Brâncuşi a realizat ansamblul monumental de la Târgu Jiu, format din „Coloana fără sfârşit" (din fontă, 29.33 m), „Via Sacra", „Poarta sărutului", „Aleea scaunelor" şi „Masa tăcerii", „structurate pe ideea mitului călătoriei, a drumului vieţii". Brâncuşi afirma despre „Coloană…" că va fi „una dintre minunile lumii" şi, la plecarea din ţară, ar fi spus: „Nici nu vă puteţi da încă seama de ceea ce vă las eu vouă", neacceptând vreun onorariu pentru lucrare.
În 1974, William Tucker scria admirativ: „Ansamblul de la Târgu Jiu rămâne singura sculptură a vremurilor moderne care se poate compara cu măreţele monumente ale Egiptului antic, ale Greciei şi ale Renaşterii" (Constantin Zărnescu, Aforismele şi textele lui Brâncuşi, Editura „Scrisul Românesc", Craiova).
Herbert Read afirma că: „Trei pietre de hotar măsoară, în Europa, istoria sculpturii: Phidias, Michelangelo şi Brâncuşi". (C. Zărnescu, op. cit.)
Brâncuşi nu obişnuia să-şi comenteze operele, voind doar să fie „bucurie oamenilor". De la Brâncuşi au rămas multe cugetări filosofice, estetice şi morale, risipite prin amintirile şi memoriile unor cărturari care l-au cunoscut.
C. Zărnescu a publicat în volumul amintit 254 de aforisme şi texte ale lui Brâncuşi, care a fost un sculptor-filosof şi un mare autodidact, care-i prefera pe Platon şi Millarepa.
În pofida multor dificultăţi întâmpinate în viaţă şi creaţie, Brâncuşi declara adesea: „Viaţa mea a fost o succesiune de miracole" şi îi îndemna pe creatorii de artă: „Să fii liber ca un zeu,
să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un sclav!".
Lucrările lui Brâncuşi se află în unele muzee ale lumii şi în România (la Târgu Jiu, Bucureşti şi Craiova).
Despre creaţiile lui Brâncuşi s-a scris mult în străinătate şi în ţară, căci ele exprimă, prin frumuseţi naturale, mult optimism şi umanism. Genialul nostru sculptor s-a stins din viaţă în atelierul lui din Paris la 16 martie 1957 şi a fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse.
Neînţeles şi neapreciat de oficialităţile comuniste ale lui Dej, Brâncuşi şi-a luat cetăţenia franceză cu cinci ani înainte de moarte şi s-a hotărât să lase, prin testament, atelierul său şi operele aflate în el, autorităţilor franceze, care le-au expus în Muzeul de Artă Modernă din Paris.
Nouă, celor de azi şi din viitor, ne revine datoria de onoare de a păstra şi populariza operele pe care Brâncuşi le-a dăruit ţării sale şi umanităţii, ştiind că majoritatea din creaţiile sale sunt din „aluat curat al spiritului milenar românesc".
Brâncuşi, ca şi Eminescu şi Enescu, este un reprezentant al geniului artistic românesc peste veacuri. Conştient de valoarea inestimabilă a artei sale în evoluţia sculpturii mondiale, Brâncuşi spunea uneori vizitatorilor atelierului său din Paris: „Am făcut şi eu paşi pe nisipul Eternităţii".
În SUA, Brâncuşi este situat între primele o sută de mari personalităţi ale lumii, pentru că el a creat un nou limbaj în sculptură, bazat pe esenţializare sau stilizare şi polisare, realizând o operă „fără egal în lume".
Brâncuşi dădea „formă esenţei şi nu aparenţei lucrurilor" realităţii.
În 1995, Muzeul de Artă Modernă din Paris a organizat, în 15 săli, prima expoziţie retrospectivă Brâncuşi, expunând 103 sculpturi, 38 de desene şi 55 de fotografii originale, provenite din muzee din Franţa, SUA şi România, ca semn de preţuire a celui mai mare artist român din toate timpurile.
