În sfârşit! NORMELE DE APLICARE A STATUTULUI REZERVIŞTILOR VOLUNTARI, ÎN DEZBATERE PUBLICĂ!

Distribuie pe:

După aproape doi ani, Ministerul Apărării Naţionale a lansat, luni, 13 martie 2017, în dezbatere publică proiectul de ordin pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.270/2015 privind statutul rezerviştilor voluntari.

Aproximativ 2.800 de angajări în acest an

Potrivit proiectului de act normativ, pentru anul 2017, sunt propuse pentru încadrare aproximativ 2.800 de posturi de ofiţeri, maiştri militari sau subofiţeri şi gradaţi sau soldaţi. Criteriile de recrutare vor conţine bareme medicale, psihologice şi de pregătire fizică, iar diferenţierea pe categorii de personal, arme şi specialităţi militare se va face în funcţie de nivelul studiilor absolvite.

Responsabilitatea recrutării candidaţilor va fi a centrelor militare, iar selecţia se va face la sediile structurilor militare beneficiare, de către o comisie stabilită la nivel de judeţ, şi constă în parcurgerea unor probe psihologice şi fizice. Candidaţii declaraţi „admis" în urma parcurgerii probelor de selecţie efectuează examinarea medicală în unităţile din reţeaua sanitară a MApN.

Raporturile de serviciu între rezerviştii voluntari şi instituţia militară se stabilesc pe bază de contract, care se încheie între cel în cauză şi comandantul (şeful) structurii militare în care urmează să îşi desfăşoare activitatea, în calitate de reprezentant al MApN.

Criterii de recrutare

Candidaţii care optează pentru serviciul militar în calitate de rezervist voluntar trebuie să îndeplinească următoarele criterii generale de recrutare, cumulativ: să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România de cel puţin 6 luni, la data depunerii cererii de înscriere; să fie declaraţi „apt medical" pentru serviciul militar în care urmează să fie instruiţi; să fie evaluaţi şi declaraţi „admis" din punct de vedere psihologic; să fie evaluaţi şi declaraţi „admis" din punct de vedere al pregătirii fizice; să nu fi fost condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepţia situaţiei în care cei condamnaţi au fost reabilitaţi sau amnistiaţi; să nu facă parte din organizaţii interzise de legislaţia română şi să nu fie membri ai unor organizaţii incompatibile cu regulile, activităţile şi atribuţiile specifice serviciului militar; să nu aparţină unor culte, asociaţii religioase sau grupări religioase care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum şi celor care încalcă bunele moravuri sau afectează îndeplinirea serviciului militar; să îndeplinească cerinţele privind nivelul studiilor, corespunzătoare categoriei de personal militar din care fac parte şi să nu fi împlinit vârsta de 55 de ani înainte de data depunerii cererii de înscriere.

„Perioada de repaus", plătită cu 10% din soldă

Contractul individual poate fi încheiat pe o durată iniţială de minimum 4 ani, prelungit ulterior cu câte 3 ani, prin care rezervistul voluntarul se angajează ca, în caz de necesitate, să facă parte din armată. Totodată, el este obligat să execute instruirea în unitatea la care este încadrat, pe durata a 15 zile calendaristice, anual, perioadă pentru care, fiind scos din producţie, va primi solda întreagă. Pentru celelalte perioade ale contractului, rezervistul voluntar va fi plătit lunar cu lunar cu 10 la sută din soldă.

Totodată, rezerviştilor voluntari li se vor plăti asigurările sociale şi de sănătate şi li se vor acorda prime de fidelitate.

 

Lasă un comentariu