Un lucru, confirmând, de fapt, un adevăr incontestabil, este cât se poate de clar și ușor de constatat. Pe măsură ce ne apropiem de cei o sută de ani de la Unirea de la 1 Decembrie 1918 și făurirea României Mari, tot mai dese, mai furibunde devin atacurile iredentiștilor, extremiștilor, autonomiștilor și neorevizioniștilor unguri.
Cea mai recentă dovadă o constituie cele petrecute la 10 martie a.c., la Târgu-Mureș. An de an, între 10 și 15 martie, în organizarea CNS (Consiliul Național Secuiesc), aici se petrec întâmplări halucinante și, din păcate, nimeni nu vede! Guvernanții noștri, care ar trebui să ia și măsurile care se impun, în astfel de situații, și mai-marii locali s-au dedat la năravul struțului care-și vâră, în fața realității, capul în nisip, făcându-se că ei nu văd, că nu știu că niște nemernici, lăsați să ne intre în casă, ne înjură, ne jignesc, ne umilesc, fără a lua nicio măsură. Fără nici cea mai mică reacție!
Rând pe rând, uitând că nu mor caii când vor câinii, și-au dat, spectaculos, în petic, la Monumentul Secuilor Martiri, uitând, dar, mai ales după aceea, în drum spre prefectură, că pe cei trei secui nu românii, ci austriecii i-au executat acolo, la 10 martie 1854, după învolburările din Transilvania, de la 1848-1849. Din nou și-au arătat colții în noul context, în care au pus în scenă noua obrăznicie, în fața căreia mai-marii clipei nu au ochi să vadă, n-au urechi să audă aceste, din păcate, „evenimente planificate".
Tentați mereu să încerce marea cu degetul, la 10 martie a.c., bântuiți de năravul cucului, ei probabil au vrut să dovedească, din nou, că doresc vreo alunecare în conflict! Numai să bage ei bine de seamă și la cap că, azi, cu totul alta este situația, decât cea din 20 martie 1990, când au încercat ei să-și impună acel scenariu!
Ei afirmă că, la 10 martie a.c., la Târgu-Mureș au organizat „un miting comemorativ", pașnic. Oare chiar așa să fie? Ce clamau pe timpul marșului de protest, spre prefectură? Ce doreau ei sub acele ovații prelungi? Autonomie teritorială, pe criterii etnice, oful, coșmarul care nu le dau pace și somn liniștit. Care au fost „țintele" preotului Ötvös Jozsef, care le-a dat „binecuvântarea", ale lui Kilyen Lászlo, care a dat citire programului manifestării, ale lui Szücs Peter, visând autodeterminări etnice, ale lui Szabolcs Attila, un primar din Ungaria, venit să dea lecții românilor, adept al variantei autonomiste a Tirolului de Sud, ale lui Aitor Esteban Bravo, bascul rătăcit pe aici, venit să impună ce nu reușește în țara lui - Spania, ale lui Dauwen Günther, Wouter Patho, Sorban Attila, ale celor veniți din Țara Bascilor, Catalonia, din Ungaria, din Anglia. Ce se desprinde din petiția, citită de Ferencz Csaba, vicepreședinte de CNS, înaintată Prefecturii Mureș, Guvernului, Președinției, Parlamentului României și Uniunii Europene? Peste tot, când este vorba despre minoritatea maghiară, este vorba numai despre subminare, hărțuire, restricționări, persecuții ale maghiarilor, limitarea folosirii limbii materne, a simbolurilor celor dorind autodeterminare, deci autonomie teritorială, și „egalitate deplină"! Plus „patria istorică!" Te crucești! Ce drepturi nu au? Bineînțeles, acolo, unde se întâlnește tusea și junghiul, nu se putea fără Tókés Lászlo, să nu-și vâre nasul cel care, mai an, cerea pentru Transilvania protectoratul Ungariei. De data asta, Iuda în sutană cerea: „autodeterminare, libertate, reforme (n.n. a se înțelege privilegii!) la Liceul Romano-Catolic și la UMF!". Pe rând, autonomiștii și-au dat poalele peste cap, care de care cu mai multă înverșunare, cerând aberante pretenții și pseudodrepturi! Secuii egali pot fi cu românii, asta dau ei de înțeles, doar cu autonomie teritorială, cu Ținut Secuiesc, „regiune administrativ-teritorială de sine stătătoare".
Și mai e ceva de luat în seamă. Pentru 10 martie, ei aveau aprobare să se deplaseze doar pe trotuare până în Piața Victoriei. Numai că ei, intenționat, au transformat totul într-un marș neautorizat, pe străzile Târgu-Mureșului, blocând, astfel, sensul de circulație, clamând lozinci autonomiste: „Să piară Trianonul!", „Autonomie!", „Ținutul Secuiesc nu este România!". Cu tot dinadinsul, ei vor ca românii de aici să mai trăiască, o dată, senzația unor dureri dinainte de 1940, de Diktatul de la Viena?!
În ultima vreme, după cum se vede, dușmanii noștri, ai neamului românesc, trec la alte scenarii, la o revigorare a obrăzniciei minoritare maghiare, din ce în ce mai vizibilă, mai agresivă, încurajată, de fapt, prin pasivitatea lor, de actualii guvernanți și de potentații clipei. Așa sunt posibile, din 1990 încoace, acele obrăznicii minoritare, acele dări în petic, uitându-se, regretabil, cum a început, cum s-a derulat și s-a sfârșit acel sângeros 20 martie 1990, de aici, de la Târgu-Mureș, sub scenariul acela străin, fabricat și prin cotloanele budapestane.
E nevoie de o întoarcere în timp, în memorie, pentru a vedea unde azi s-a ajuns! Să ne amintim cum au început aceste atacuri postdecembriste, prin așa-zisele „forumuri cetățenești" de la Valea lui Mihai, Săvădisla, Miercurea Nirajului, Bálványos, Târgu-Mureș, Miercurea Ciuc, Cluj-Napoca, Cernat, pe vremea acelui „avocat al diavolului", austriaca de origine ungară, Eva Maria Barki, care nu s-a ostoit până ce n-a fost declarată persona non-grata! Și mă întreb: cum se face că nenorociții aceia, veniți la Târgu-Mureș, la 10 martie, să ne înjure pe noi, românii, pe pământul nostru, să maculeze țara, Constituția și legile ei, să nu fie declarați persona non-grata, să nu mai aibă dreptul să mai calce altădată pe pământul sfânt al Transilvaniei, pentru totdeauna românească?! Oare de ce atâta acceptare a umilinței? De ce atâta lașitate? De ce tacita, vinovata complicitate și trădare?
Să ne mai amintim, apoi, și de „Tablele lui Fodor Imre" de la Târgu-Mureș, primarul acela „cu păsărici", un început al bătăii de joc și al obrăzniciei, în fața căreia guvernanții de atunci, precum toți din 1990 încoace, au închis ochii! Aici a avut (și are) mereu loc câte o sămânță de scandal interetnic, când inși duși cu pluta turnau benzină pe focul mocnit de la Târgu-Mureș, cu acel gând ascuns la un alt 20 martie!
Să ne mai amintim de ura viscerală, de pe atunci, a primarului Szaász Jenö, din Odorhei, luat, și el, părintește, la sânul lui Viktor Orban, premierul Ungariei! Aproape că nu era zi să nu vitupereze, în inimă de țară, împotriva României și a românilor! Iar guvernanții români se făceau că nu văd, că nu aud nimic!
Tot cam pe atunci, deși în domeniu existau legi clare, de neinterpretat, erau schimbate, prin județele Harghita și Covasna, străzile cu denumiri care-i deranjau pe extremiști și iredentiști: „1 Decembrie 1918", „Horea, Cloșca și Crișan", „Mihai Viteazul". Pentru ei 1 Decembrie, Ziua Națională a României, este „zi de doliu". S-au molipsit foarte repede, în a lor manifestare intolerantă, și Antal Arpad, primarul de la Sfântu Gheorghe, primarii din Miercurea Ciuc, Sângeorgiu de Pădure, Sovata, Miercurea Nirajului, iubind steagul în culorile roșu-alb-verde, nu ale Tricolorului românesc, în țară românească, prin manifestări fățișe privind autonomia teritorială, pe criterii etnice, a așa-zisului Ținut Secuiesc. Iar guvernanții români au dovedit, regretabil, că au orbul găinilor! Să te mai miri, oare, că, sub guvernarea fostului premier Adrian Năstase, la Arad a fost reamplasată statuia Ungariei Mari, simbol, pe teritoriu românesc, al intoleranței și al urii milenare?!
Oare poate fi uitat, apoi, acel blestemat protocol al rușinii, semnat de PSD-UDMR, la Slănic Moldova? Dar sărbătorirea, de către udemeriști, de cetățeni unguri, veniți din țara vecină, de participanți minoritari maghiari de pe la noi, a zilei de 15 martie pe pământ românesc, nu pe cel unguresc, cum ar fi firesc, sub drapel secuiesc și unguresc, în imnul Ungariei? Era pe timpul în care obraznicul primar din Miercurea Ciuc, Robert Raduly, îl soma pe Mircea Dușa, prefectul de atunci al Harghitei, să învețe limba maghiară, altfel va fi mare bai! Iar Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe, îi amenința, și el, pe români că, dacă nu va fi acceptată autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc, românii din cele două județe - Harghita și Covasna - vor avea soarta sârbilor din Kosovo, provincia albaneză care și-a declarat, unilateral, independența, prin ruperea de Serbia a unui teritoriu care este leagănul, la Kosovo Polje a statului sârb!
Ei, acești incurabili obraznici, de data aceasta, vreo 1.300-1.400 (850 veniți cu 13 autocare, de prin alte localități din alte județe), de vreo patru ori mai puțini ca în anii precedenți, care, din nou, și-au dat în petic, la 10 martie, la Târgu-Mureș, vor ca România să renunțe la articolul 1 din Constituție, să nu mai fie „stat național, unitar", ci stat multietnic, pentru a fi mai ușor grăbită federalizarea și ruperea ei, deoarece, zic ei, în zilele noastre „suveranitatea" ar fi un moft, doar un cuvânt, un termen… anacronic! Iar noua strategie trebuie să înceapă cu coborârea sub 20% (la 10%) a acelui „prag" pentru denumiri de localități, chiar cu diminuarea, pentru ei, a pragului electoral la alegerile parlamentare, iar autonomia teritorială înfăptuită, la dorința lor, cât mai grabnic. Noi privilegii vor ei, nu drepturi, deoarece ei, cei care se vor mai egali ca alții, le au cu prisosință! Totul, sub comportamentul agresiv-extremist al lui Viktor Orban, premierul Ungariei, mare doritor, conform unui slogan de inspirație nazistă, al unui „spațiu vital". „Transilvania - spunea el - este parte a spațiului vital al Ungariei în Bazinul Carpatic!". Parcă sunt decupate, aceste cuvinte, din cartea „Mein Kamph" a lui Adolf Hitler.
Iar guvernanții români, cărora de Transilvania nu le prea pasă, din nou tac mâlc, precum peștele în apă. Nici cea mai mică reacție! Este semănată, pe aici, vrajba și îngrijorarea, neprietenii uitând, prea ușor, că acela care seamănă vânt va culege furtună! Să te mai întrebi, oare, cum au fost posibile toate aceste postdecembriste obrăznicii minoritare?!
Mult rău au mai făcut, din 1990 încoace, guvernanții români, de dragul păstrării puterii și al rămânerii la guvernare, prin încălcarea, fățișă, a Constituției, a legilor Statului Român, prin sfidarea, grosolană, a unor principii democratice, favorizând, astfel, instaurarea amenințătoare, încetul cu încetul, a tendințelor ungurești în Transilvania!
Și când te gândești că noua, grosolana obrăznicie de la Târgu-Mureș, a iredentiștilor, extremiștilor, autonomiștilor și neorevizioniștilor, manifestările antiromânești, de aici, se petreceau doar la câteva zile după înscăunarea lui Borbely László, unul din liderii UDMR, fost ministru, drept consilier (cum o făcea, și Victor Ponta, în cazul lui Frunda György!) al premierului Sorin Grindeanu! Oare la ce să te mai aștepți?
