Sărbătorile Sfintei Cruci

Distribuie pe:

Crucea era la păgâni un instrument de tortură și ocară, deoarece pe ea erau răstigniți făcătorii de rele și cei osândiți la moarte. Prin răstignirea Mântuitorului pe ea, crucea a devenit instrumentul mântuirii noastre, altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul, simbol al suferințelor prin care se ajunge la fericirea raiului, stindard al creștinilor și obiect de venerație, de cinstire.

În epoca persecuțiilor, creștinii se recunoșteau între ei prin semnul Crucii, ori prin chipul peștelui, care simbolizează pe Iisus. Nu este deci de mirare dacă încă din a doua jumătate a secolului I găsim dovezi despre cinstirea Sfintei Cruci, mai întâi în cultul particular și apoi în cel bisericesc. În Biserica Ortodoxă avem două mari sărbători ale Sfintei Cruci: Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie) și Duminica Sfintei Cruci (a III-a din Postul Mare).

Referitor la Înălțarea Sfintei Cruci, două întâmplări au condus la așezarea acestei sărbători creștine. Prima este minunata aflare a Sfintei Cruci pe timpul împăratului Constantin cel Mare și a doua este readucerea sau întoarcerea Sfintei Cruci din Persia, pe timpul împăratului Heraclius I (610-641). Împăratul Constantin cel Mare, în anul 312, luptându-se cu Maxențiu, care se proclamase împărat, a văzut pe cer în plină zi semnul crucii deasupra soarelui, cu inscripția: „Prin acest semn vei învinge". Împăratul, care însă era păgân, s-a înspăimântat mai întâi de apariția Sfintei Cruci, pe care păgânii o socoteau ca semn al nenorocirilor, mai ales că oastea lui era mai mică decât a lui Maxențiu. În noaptea următoare i se arată însuși Mântuitorul Iisus Hristos, cu semnul arătat pe cer și-i porunci ca făcând un astfel de semn, să se folosească de el ca steag de luptă cu dușmanii săi. Împăratul făcu o cruce la fel cu cea pe care o văzuse și, ducându-se înaintea oștilor sale, a intrat biruitor în Roma.

După ce Constantin cel Mare a acordat libertate Bisericii, mama sa, Sfânta Elena, a căutat Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Mântuitorul, făcând săpături pe muntele Golgota, unde fusese mormântul Domnului și unde la anul 119 împăratul Adrian zidise un templu păgân. Dărâmându-se templul și făcându-se săpături, s-a găsit mormântul Mântuitorului și alături cele trei cruci. Inscripția de pe crucea Mântuitorului căzuse, și deci nu se știa care dintre cele trei cruci era cea pe care fusese răstignit. Pentru a o afla, Macarie, episcopul Ierusalimului, a înălțat rugăciuni și, în urma unei minuni, se cunoscu crucea Mântuitorului. Sfânta Elena o luă, o împodobi cu argint și a predat-o episcopului Macarie spre păstrare. O parte din Sfânta Cruce a trimis-o la Constantinopol fiului său Constantin. Aflarea Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a dat naștere serbării Sfintei Cruci.

În Ierusalim se serba ziua aflării ei cu mare solemnitate. Împăratul Constantin cel Mare puse să se zidească în Ierusalim o biserică cu hramul Sfânta Înviere. Zidindu-se această biserică, s-a sfințit la 13 septembrie, anul 335, iar la 14 septembrie episcopul arată lemnul Sfintei Cruci mulțimii care se adunase la sfințire, înălțându-l ca să-l vadă toți. În amintirea acestui eveniment a luat naștere sărbătoarea care se numește „Înălțarea Sfintei Cruci".

A doua întâmplare privitoare la Sfânta Cruce este readucerea ei din Persia, unde fusese luată ca pradă de război de către perși, în urma războiului dintre Heraclius și Cosroes II (614). Readucerea Sfintei Cruci a avut loc în anul 628, când oștile lui Heraclius au învins pe cele persane. Împăratul a dus Sfânta Cruce la Ierusalim, unde a fost așezată cu mare solemnitate la 14 septembrie 629, în biserica Sfintei Învieri, fiind venerată de întreg poporul adunat.

Aflarea Sfintei Cruci, ca și întoarcerea ei din Persia, se împreună în una și aceeași sărbătoare, numită „Înălțarea Sfintei Cruci". Serbarea se face cu multă solemnitate, dar e zi de post, pentru că Sfânta Cruce totdeauna ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului. Imnologii creștini, ca Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Cozma, Sfântul Ioan Damaschin ș.a., au compus imnuri cu care se preamărește Sfânta Cruce la această sărbătoare. Această sărbătoare este socotită și ea între praznicele împărătești. Cea mai importantă parte a slujbei din această zi este ritualul scoaterii și venerării Sfintei Cruci în mijlocul bisericii, la sfârșitul Utreniei.

Cinstirea Sfintei Cruci se mai face în chip deosebit și în Duminica a III-a a Marelui Post, când se repetă, cu mici deosebiri, ritualul venerării Sfintei Cruci de la 14 septembrie. Așezată la mijlocul Postului Mare, această sărbătoare ne arată că prin suferințele crucii și nevoințele postului se ajunge la bucuria Învierii.

O sărbătoare mai mică a Sfintei Cruci (fără ținere) mai avem la 1 august, numită Scoaterea lemnului Sfintei Cruci, în amintirea unei eliberări minunate a Constantinopolului prin puterea Sfintei Cruci, care a fost purtată atunci în procesiune.

Lasă un comentariu