„ORBUL GĂINILOR" POATE FI TRATAT

Distribuie pe:

Cercetătorii italieni de la Institutul de Tehnologie, citaţi de descopera.ro, susţin că au dezvoltat un tratament revoluţionar pentru retinopatie pigmentară, cunoscută sub denumirea populară de „orbul găinilor", o boală gravă care duce la pierderea vederii.

„Retina este localizată în spatele globului ocular şi este alcătuită din milioane de fotoreceptori sensibili la lumină. Însă, apariţia unei mutaţii la una dintre cele 240 de gene identice poate produce retinopatie pigmentară, numită popular şi orbul găinilor, afecţiune care provoacă distrugerea celulelor fotoreceptoare, deşi neuronii din jurul lor rămân neafectaţi.

Noi am dezvoltat un implant pentru retină care poate restabili vederea şoarecilor, studiile clinice pe oameni urmând să se desfăşoare în a doua parte a anului 2017.

Implantul transformă lumina în semnale electrice care stimulează neuronii retinei, iar dispozitivul oferă o nouă şansă persoanelor cu boli ale retinei, inclusiv pentru retinopatia pigmentară.

Deoarece nervii retinei rămân intacţi şi funcţionali, în alte studii s-a încercat tratarea retinopatiei pigmentare cu ajutorul ochilor bionici, care stimulează neuronii cu ajutorul luminii, în timp ce în cadrul altor cercetări au fost analizate metode de editare a genelor CRISPR pentru repararea mutaţiei care provoacă orbirea.

În cercetarea noastră, am propus o nouă abordare, şi anume cea de implantare a unei proteze care realizează sarcinile retinei distruse.

Pentru a testa dispozitivul, am implantat retina artificială în ochii şoarecilor cu retinopatie pigmentară. La 30 de zile după operaţie, am testat cât de sensibili sunt la lumină comparabil cu şoarecii sănătoşi. La o intensitate moderată a luminii, şoarecii au prezentat un reflex pupilar.

Bazându-ne pe rezultate, considerăm că implantul a activat circuitele neuronale ale retinei degenerative", explică specialiştii italieni. 

Lasă un comentariu