Dumnezeu și... Lumea!

Distribuie pe:

De multe ori în viață, omul, creatura lui Dumnezeu, din neștiință sau răutate, caută să judece pe Dumnezeu sau pe creaturile Sale. În acest caz avem un exemplu elocvent: „Odată doi drumeți călătoreau pe un drum și se uitau în stânga și dreapta căutând un loc de apă și de umbră. Au găsit nu după mult timp o fântână sub un platan (copac) mare. Bucurându-se de răcoarea umbrii, după ce și-au potolit setea și foamea, au început să filosofeze: Privește ce platan mare și ce fructe mici a făcut. Dumnezeu nu l-a plăsmuit cum trebuie. Trebuia să-i facă roade pe măsura lui. După un timp a început să bată vântul și fructele mici ale platanului au început a cădea în capul drumeților. Aceștia speriați nu mai știau unde să se ascundă. Învață-te minte, îi spune celălalt călător tovarășului său de drum. Află că Dumnezeu le-a făcut toate cu înțelepciune. Dacă ar fi făcut fructele, cum ai zis tu, mari, acestea ar fi putut să te omoare. De atunci, omul nu a mai avut curajul de a judeca creația și Creatorul ei."

Arhimandrit Daniil Gouvalis (- 2009), stareț, scriitor bisericesc; Cea mai recomandată carte a lui este „Ierusalimul de sus"

***

Creștinul în viața sa trebuie să aibă un echilibru. Acest echilibru are trei direcții: În primul rând, omul să se uite în Sus, la Creatorul Dumnezeu, care le-a făcut pe toate și noi, oamenii, îi suntem datori toată viața prin tot ce a făcut și ne-a învățat. În al doilea rând, trebuie să ne sacrificăm viața. În ce sens? Să fim conștienți că nimic nu ducem cu noi după moarte; nimic din ce am lucrat, în afară de faptele bune, care, după cum spune Sf. Vasile cel Mare, sunt ca uleiul: ies întotdeauna la suprafață. Apoi, în al treilea rând, să ne uităm în jur, în stânga și în dreapta noastră. Vom constata că sunt oameni mai necăjiți decât noi, mai bolnavi, mai lipsiți de fericire, și atunci noi trebuie să fim mai înțelepți, să ne mulțumim cu tot ce ne-a dat fiecăruia Dumnezeu; să înmulțim mult sau puțin talentul primit de la Dumnezeu, să nu-l îngropăm.

Radio România - 2010

***

„Dragostea de Dumnezeu este o căldură mai presus de fire și, când vine în cineva fără măsură, face acel suflet să-și iasă din sine. De aceea, inima celui ce o simte nu o poate cuprinde și suporta, dar, pe măsura calității iubirii venite în el, se arată în el o schimbare neobișnuită".

P.S. Zidiți-vă pe voi înșivă, întru a voastră prea sfântă credință, rugându-vă în Duhul Sfânt. Păziți-vă întru dragostea lui Dumnezeu și așteptați mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viața veșnică" . (Iuda 1, 20-21)

„1001 CUGETĂRI" vol. XII

Lasă un comentariu