COPIII CU ADHD SUNT BOLNAVI, NU PROST CRESCUŢI

Distribuie pe:

Oamenii de ştiinţă olandezi de la Centrul Medical Universitar „St. Radbound" din Nijmegen, citaţi de descopera.ro, susţin că există o bază neurobiologică prin care se explică tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD), şi că părinţii ar trebui să înţeleagă şi să înveţe să se ocupe de copiii lor.

„Există cinci puncte vizibile ale creierului care arată o creştere lentă neuronală la persoanele cu ADHD, ceea ce nu se întâmplă la cei care nu suferă de acest sindrom.

Una dintre anomaliile cele mai evidente localizate se află în ganglionii bazali, parte a creierului implicată în controlul emoţiei şi al cunoaşterii, situată în apropiere de baza creierului, în telencefal. Acest lucru arată că volumul total al creierului este mai mic la persoanele cu ADHD, în comparaţie cu persoanele complet sănătoase. Două dintre punctele vizibile de dimensiuni reduse sunt în amigdalăşi hipocamp.

În amigdală, se află emoţiile de bază, cum ar fi furia sau frica, aceasta fiind regiunea creierului care joacă un rol în controlarea emoţiilor. Rolul hipocampului are de-a face cu motivaţia şi reglarea emoţională.

În ceea ce priveşte medicaţia, studiul nostru arată că aceasta suprimă simptomele, dar nu are niciun efect asupra volumului creierului la persoanele cu ADHD, adică nu vindecă problema iniţială.

Cercetarea s-a bazat pe cel mai mare studiu de neuroimagistică realizat până acum la persoane cu tulburare de deficit de atenţie, în total fiind comparate imagini provenind de la 1.713 persoane cu ADHD şi de la 1.529 de persoane fără această tulburare, cu vârste cuprinse între 4 şi 63 de ani.

ADHD se caracterizează prin simptome de lipsă de concentrare, impulsivitate şi hiperactivitate şi afectează unul din douăzeci de copii (sub 18 ani) la nivel mondial, în timp ce două treimi suferă din cauza efectelor acestui sindrom sau menţin semne ale acestuia la vârsta adultă.

Este o tulburare a creierului la fel ca depresia clinică, schizofrenia sau tulburarea bipolară, asociate la rândul lor cu volume anormale ale creierului.

Rezultatele acestei cercetări cer să se pună capăt etichetei că ADHD este cauzată de proasta creştere, deoarece este vorba doar de o chestiune legată de ritmul la care creierul ajunge la maturitate. Până la găsirea unui remediu, copiii cu hiperactivitate şi deficit de atenţie nu trebuie să fie stigmatizaţi, ci înţeleşi şi îngrijiţi. 

Lasă un comentariu