ÎNTÂLNIREA GUVERNELOR ROMÂNIEI ŞI REPUBLICII MOLDOVA

Distribuie pe:

Zilele trecute, Piatra Neamţ a găzduit cea de a şasea şedinţă a celor două guverne conduse de Sorin Grindeanu, prim-ministru al României, şi Radu Filip, prim-ministru al Republicii Moldova.

După încheierea şedinţei comune a celor două guverne, cei doi prim-miniştri au ţinut o scurtă conferinţă de presă. În cuvântul său, Sorin Grindeanu spunea: „Încă o dată, vă transmit, bine aţi venit împreună cu echipa dumneavoastră. A fost o întâlnire extrem de pragmatică, a fost un dialog productiv, aşa cum am avut de fiecare dată, care e baza, până la urmă, a cooperării noastre dintre România şi Republica Moldova. Am reuşit astăzi să trecem în revistă foarte multe proiecte în derulare. Am discutat despre proiecte viitoare, am discutat probleme din domeniul agriculturii, energiei, culturii, mediului, dezvoltarea regională. Sunt lucrări concrete care dezvoltă relaţia dintre România şi Republica Moldova".

La rândul sau Radu Filip, după ce a mulţumit preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ pentru primirea făcută, a spus: „Vreau să mulţumesc domnului premier Sorin Grindeanu pentru invitaţia de a efectua o vizită la Piatra Neamţ, care reprezintă o ocazie deosebită, din punctul meu de vedere, de a discuta încă o dată agenda bilaterală a României şi Republicii Moldova. Am reuşit să trecem în revistă toate proiectele de viitor... Adevărul este că, indiferent de poziţionările prezidenţiale de la Chişinău, Constituţia dă mai multă putere de decizie Parlamentului şi Guvernului şi din acest punct de vedere în relaţia dintre România şi Republica Moldova nu se va schimba nimic în opţiunea noastră europeană care este, de fapt, şi proiectul nostru de stat".

Lasă un comentariu