Investiţie de 1 milion de euro din bugetul naţional la Târnăveni

Distribuie pe:

La Bucureşti s-a semnat contractul de proiectare şi execuţie a Centrului Cultural Târnăveni. Finanţarea, estimată la peste 1 milion de euro, este asigurată de Compania Naţională de Investiţii, în cadrul Programului Naţional de construcţii de interes public - „Aşezăminte culturale", Primăria Târnăveni urmând să asigure doar racordarea la utilităţi.

Centrul municipal de Cultură Târnăveni va fi mai mult decât o clădire modernă. Acesta va deveni cea mai importantă zonă culturală şi de socializare a oraşului, în special pentru tineri. Aici îşi vor avea sediul ONG-urile culturale, Muzeul municipal, Biblioteca şi tot aici se va realiza un proiect pilot after-school, unic la nivel naţional, unde sute de copii vor petrece orele de după şcoală.

Centrul va avea la parter o sală de spectacole de 300 de locuri, iar la etaj o sală multifuncţională pentru alte 300 de persoane. Centrul cultural va fi construit pe locul actualei Pieţe Obor, care va fi mutată pe un alt amplasament, informează tirnaveni.ro.

Lasă un comentariu