Seară multiculturală dedicată aniversării a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Distribuie pe:

Casa de Oaspeţi a Primăriei Municipiului Târgu-Mureş a găzduit duminică, 26 martie a.c., o seară multiculturală organizată cu ocazia Zilei Basarabiei, de Asociaţia Solitudine cu sprijinul voluntarilor, în colaborare cu Liga Studenţilor din cadrul Universităţii ,,Petru Maior", din Târgu-Mureş.

Oaspeţii care au dat curs invitaţiei au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare la intrare, de frumoase tinere, îmbrăcate în straie populare.

Programul artistic a fost prezentat de către Mihai Timuş, student la Universitatea ,,Petru Maior", din Târgu-Mureş, mediator cultural în cadrul Asociaţiei Solitudine, punct de lucru Târgu-Mureş.

Momente artistice inedite au fost prezentate de către familiile Ngrishi din Zimbawe, respectiv familia Hayashi din Japonia.

Ansamblul Folcloric ,,Spice Mureşene", coordonat de maeştrii Rodica Botîrcă şi Silviu Fechete, a prezentat publicului o suită de dansuri populare de pe valea Mureşului, dar dansuri ţigăneşti ritmate, fiind îndelung aplaudat la scenă deschisă.

Alina Morozan, din Republica Moldova, studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, a prezentat un buchet de cântece moldoveneşti.

Butnaru Andrei şi Cernovschi Alexandru, doi chitarişti talentaţi, au delectat audienţa cu melodii din repertoriul basarabean.

Meritul reuşitei seri multiculturale dedicate aniversării a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România l-a avut Asociaţia Solitudine, reprezentată la Târgu-Mureş, de către dna Szabo Hajnal - preşedinte, dna Egyed Ilona - consilier în cadrul punctului de lucru Târgu-Mureş şi dna Bartha Blanka - consilier în cadrul punctului de lucru Târgu-Mureş al Asociaţiei Solitudine.

Toţi protagoniştii momentelor artistice au fost premiaţi cu Diplome, în cadrul Festivalului Zilele Basarabiei 2017 din Târgu-Mureş.

Evenimentul a fost un prilej de relaxare şi socializare, oferind ocazia celor prezenţi să descopere frumuseţile şi altor culturi.

 

Lasă un comentariu