Concursul de dans pentru copii de la Protecţia copilului a fost emoţionant!

Distribuie pe:

Săptămâna trecută a avut loc un concurs mai special de dans, pentru copiii din casele de copii, de aceea a fost emoţionant să vedem că sunt la fel de talentaţi, dacă nu chiar mai talentaţi decât copiii care cresc în familii, după cum puteţi vedea în fotografia oferită de directoarea adjunctă a Protecţiei Copilului Mureş, Elida Deak, sunt foarte drăguţi şi trezesc efectiv sentimente profunde de emoţie. Despre ea am aflat că lucrează de 17 ani ca asistent medico-social, a făcut studii de resurse umane şi management în adopţii şi este de 7 ani director adjunct la această instituţie subordonată Consiliului Judeţean. Îşi felicită şi colegele mai tinere care au iniţiat de fapt ideea concursului de dans, pentru că şi-au ales această meserie prin care consideră că îşi ajută semenii. Referitor la concurs, au participat 5 trupe, din Mureş, Sâncrai, Reghin, Miercurea Nirajului, în total 17 copii, trupele Together Dance, Next star, Legend, Duo Star, Crazy boys, care au evoluat pe dans contemporan, modern şi hip-hop. Toţi au fost la fel de buni chiar dacă au fost două secţiuni şi trei premii. A fost încă un eveniment interesant pentru care CJ, de unde am primit invitaţia pe Facebook, merită laude.

Lasă un comentariu