Audieri în „Dosarul Revoluţiei"

Distribuie pe:

După cum se ştie, în luna iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în „Dosarul Revoluţiei" din decembrie 1989. Redeschiderea anchetei s-a făcut pe motiv că soluţia de clasare, dată, în luna octombrie 2015, de Parchetul Militar, este netemeinică şi nelegală, „adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor informaţii, date şi documente esenţiale referitoare la evenimentele din decembrie 1989, ceea ce a condus la unele aspecte eronate, iar pe cale de consecinţă, la o greşită încadrare juridică a faptelor, zădărnicind aflarea adevărului şi „identificarea tuturor făptuitorilor, precum şi a acelor făptuitori din spatele făptuitorilor". În dosar se efectuează cercetări şi cu privire la faptele comise după data de 22 decembrie 1989, pe întreg teritoriul României. „Evenimentele din decembrie 1989 au avut, ca rezultat, decesul celor 709 persoane, rănirea celor 1.855, prin împuşcare, rănirea celor 343 în alte împrejurări şi reţinerea celor 924 de oameni". Miercurea trecută, fostul premier din acea vreme, Petre Roman, a fost audiat de procurorii militari, la sediul Parchetului General, în Dosarul Revoluţiei", în care se efectuează „cercetări pentru infracţiuni contra umanităţii". Petre Roman a mai fost audiat în acest dosar, la 1 martie, urmat, la 16 martie a.c., de fostul preşedinte Ion Iliescu.

(Sursa: AGERPRES)

Lasă un comentariu