Premii pentru elevii mureşeni

Distribuie pe:

Pentru că siguranţa copiilor ocupă un loc important în preocupările poliţiştilor, în cadrul manifestărilor desfăşurate pentru marcarea Zilei Poliţiei Române a fost inclus şi concursul de desene-felicitări, organizat de IPJ Mureş, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Astfel, elevii de clasele 0-V din judeţul Mureş s-au înscris în concurs cu desene/felicitări pe această temă, putându-se aborda modalitatea în care copiii percep Poliţia, rolul poliţistului, apropierea copiilor de această instituţie ori cum ar trebui să fie lumea din jur pentru ca ei să se simtă în siguranţă, gânduri pentru Poliţie la ceas aniversar. În aprecierea lucrărilor s-au avut în vedere respectarea temei de concurs, claritatea mesajului şi originalitatea lucrării. Analiza lucrărilor a fost făcută ţinându-se cont de vârstă, respectiv pe trei secţiuni: clasele 0-I, II-III şi IV-V.

Premile au fost acordate câştigătorilor de comisar-şef de poliţie Gabriela Livia Pîncă, coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Mureş. Micii artişti, prezenţi cu această ocazie la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, au fost recompensaţi cu produse de papetărie/rechizite, tricouri, puzzle-uri, precum şi o vizită la instituţia mureşeană.

La secţiunea clasele O - I, locul I a fost acordat elevilor Zegrean Alexandra (Şcoala Gimnazială ,,Serafim Duicu", Tg.-Mureş) şi Praja Raluca (Şcoala Gimnazială ,,Romulus Guga", Tg.-Mureş); locul II- Ahmed Karim (Şcoala Gimnazială ,,Dacia", Tg.-Mureş) şi Tătar Alexandru (Şcoala Gimnazială ,,V. Moldovan", Târnăveni; locul III - Podar Carla (Şcoala Gimnazială ,,Dacia", Tg.-Mureş). Premiu special: Şopterean Georgiana (Şcoala Gimnazială ,,George Coşbuc", Tg.-Mureş); Menţiune - Albert Fani şi Precup Bianca (Şcoala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu", Tg.-Mureş)

La secţiunea clasele II - III, pe locul I s-au situat elevele Hajdu Brigita (Şcoala Gimnazială nr. 1, Luduş), Bota - Peter Ester (Liceul Vocaţional de Artă, Tg.-Mureş) şi Raşcu Antonia (Şcoala Gimnazială ,,Dacia", Tg.-Mureş); locul II - Moldovan Ilinca şi Kiss Denis (Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Ioan Cuza", Tg.-Mureş); locul III - Raşcu Ştefania şi Mare Ilinca (Şcoala Gimnazială ,,Dacia", Tg.-Mureş); Sărmăşan Amalia (Şcoala Gimnazială ,,Sf. Petru" Sânpetru de Câmpie); Menţiune - Moldovan Juana, Săliştean Alexandra, Baldean Darius (Şcoala Gimnazială ,,Dacia", Tg.-Mureş) şi Şipoş Riana (Şcoala Gimnazială ,,Serafim Duicu", Tg.-Mureş); Premiu special - Tompea Ianis (Şcoala Gimnazială ,,Mihai Viteazul", Tg.-Mureş).

În cadrul secţiunii clasele IV-V: locul I a revenit lui Medesan Bogdan (Şcoala Gimnazială ,,Traian" Târnăveni), locul II - Horhat Raluca; locul III - Zagon Alexandra, Vîlcu Viviana (Şcoala Gimnazială ,,Dacia", Tg.-Mureş); Menţiune - Otvos Erika şi Moldovan Antonia (Şcoala Gimnazială Petelea); Premiu special - Popeanu Denis, Tîrnovean Paul (Şcoala Gimnazială ,,Serafim Duicu", Tg.-Mureş), Majlat Andreea (Şcoala Gimnazială ,,Romulus Guga", Tg.-Mureş); Mihaly Aron şi Kalapacs Gellert (Şcoala Gimnazială ,,S. Illyes Lajos" Sovata).

,,Am invitat copiii din judeţ la un concurs de desene/felicitări cu tema «La mulţi ani Poliţiei Române!».

Timpul a fost scurt, însă asta nu a împiedicat peste 600 de elevi din oraşe şi sate mureşene să ne trimită desenele, felicitările, gândurile şi urările lor. Este un lucru extraordinar pentru noi, care ne onorează şi ne obligă să nu dezamăgim. Ne arată că perseverenţa noastră nu este zadarnică. A fost extrem de greu. Cum să nu fie frumoasă fiecare lucrare? Fiecare a fost văzută, fiecare contează, vă rugăm să spuneţi asta copiilor. Chiar dacă nu au obţinut toţi premii, fiecare va primi o amintire şi un simbol al aprecierii noastre, un mic autocolant cu ,,Ziua Poliţiei". Festivitatea de premiere a fost în atmosfera de prietenie şi căldură firească unei astfel de întâlniri. Felicitări premianţilor, felicitări tuturor celor implicaţi!

VĂ MULŢUMIM!", declarau organizatorii concursului.

Lasă un comentariu