O propunere legislativă chibzuită!

Distribuie pe:

În şedinţa în plenul Senatului, Cameră decizională, de lunea trecută, a fost adoptată propunerea legislativă pentru completarea articolului 12 din Legea nr. 1/2011, prin care „elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic, cu durata de minimum trei ani, pot beneficia de masă şi cazare gratuite în căminele şi internatele şcolare". Iniţiată, în legislatura trecută, de un grup de senatori PSD, propunerea legislativă prevede că „acoperirea cheltuielilor pentru cazarea şi masa acestora se poate asigura din bugetele locale sau de la consiliile judeţene, prin decizii proprii", conform unui amendament al Comisiei de Învăţământ. Guvernul susţine această propunere legislativă, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Petru Andea, adăugând: „Prin acest act normativ, autorităţile locale nu au obligaţia, ci dreptul să acorde, din fonduri proprii, o astfel de finanţare". Ceea ce-i face pe unii să fie pesimişti, din cauza acestui „pot". „Posibilitatea" înseamnă altceva! În sfârşit, şi o măsură cu cap, după ce, în cei 27 de ani, practic, învăţământul profesional şi tehnic a fost neglijat, pur şi simplu, eliminat din şcoala românească, lăsându-ne fără meseriaşii atât de necesari azi. „Este vorba despre un cadru juridic necesar, acum, când e mare nevoie de profesionişti", a spus senatorul Ecaterina Andronescu. Proiectul este susţinut de PSD, PNL, UDMR, PMP, USR, propunerea legislativă fiind adoptată cu 91 de voturi pentru, două abţineri şi un vot împotrivă.

Lasă un comentariu