FC Botoşani - ASA Tg.-Mureş 2-0. O bară şi câteva ratări mari au limitat scorul

Distribuie pe:

În etapa a III-a a play-out-ului Ligii 1 Orange, ASA Târgu-Mureş a pierdut în deplasare, la Botoşani şi rămâne pe ultimul loc al clasamentului, cu doar 9 puncte, la 4 lungimi de locul de baraj. Gazdele au punctat la începutul reprizei secunde, la două greşeli în apărarea noastră. Mai întâi, Golofca a marcat în minutul 49, după o reluare la colţul lung, din interiorul careului, pentru ca peste 10 minute, Vaşvari să transforme precis penalty-ul acordat în urma faultului comis de Velayos. O înfrângere care ne-a lăsat, pentru a câta oară, impresia că puteam obţine mai mult. Jocul putea debuta de la 1-0 pentru noi, dacă Emil Dică nu rata incredibil din marginea careului mic, mingea trecând peste poartă. Sau poate am fi putut evita cele două goluri ale gazdelor, în condiţiile în care iniţial, la ambele faze, mingea a fost în posesia noastră. Pe final de meci, Ciolacu a trimis mingea în bara porţii adverse, dar rezultatul final nu s-a mai modificat. Antrenorul Ionuţ Chirilă i-a folosit în acest meci pe:Pap - Velayos, Rougkalas, M. Constantin, B. Nicoliţă - Mureşan, Gorobsov - C. Rus, E. Dică (56-Petra), Fl. Andre - Bâtfoi (71-Ciolacu). Marţi, de la ora 18.00, ASA revine pe Trans-Sil, într-o partidă cu Pandurii Tg. Jiu. Accesul spectatorilor la acest meci este gratuit. Tot în play-out s-au consemnat rezultatele: Concordia Chiajna - Pandurii Tg. Jiu 0-1, CSM Iaşi - Poli Timişoara 1-0, Voluntari - Gaz Metan Mediaş 2-2. Formaţia ASA rămâne ultima, cu doar 9 puncte şi şanse extrem de mici pentru salvarea de la retrogradare.

Lasă un comentariu