În cadrul procesului de pregătire a elevilor pentru integrarea socială, a procesului de socializare a lor, educaţia patriotică ocupă un loc important. Vasile Conta spune că „fundamentul moral al unui popor e patriotismul; fără el nu putem concepe o viaţă, dar încă un stat".
Formarea conştiinţei şi conduitei patriotice urmează drumul formării comportamentelor morale. De obicei, se vorbeşte despre „sentimentul" patriotic, plasându-se patriotismul, în mod exclusiv, în planul afectiv. Dacă patriotismul s-ar limita numai la planul afectiv, el n-ar avea nicio valoare. Valoarea acestei trăsături morale constă în fapte, în comportamenul patriotic. Este vorba de identitatea naţională, identitatea de conştiinţă naţională şi sentimentul apartenenţei naţionale.
Conţinutul educaţiei patriotice îl constituie patria. Sensul conceptului de patrie, în decursul istoriei, a fost modificat şi „tălmăcit" în interesul stăpânitorilor, fapt care l-a făcut pe Tudor Vladimirescu să tragă un semnal de alarmă spunând că „Patria este norodul, şi nu tagma jefuitorilor". Patria este pământul stropit cu sângele strămoşilor, bogăţiile naturale şi realizările poporului, frumuseţile peisajelor, evenimentele de luptă şi sacrificiu prin care a trecut poporul, precum şi bogăţiile sale spirituale: limba, portul, obiceiurile din străbuni. Toate acestea au susţinut identitatea noastră naţională peste capul tuturor vitregiilor vremii.
Patriotism înseamnă, în primul rând, conştientizarea copiilor asupra acestor realităţi naţionale, începând de la cea mai fragedă vârstă. Cunoaşterea şi interiorizarea lor, transformarea lor în trăiri interne şi manifestări comportamentale, în relaţiile copilului cu mediul geografic şi spiritual al patriei sale constituie obiectivul principal al educaţiei patriotice. Trăirile afective, care constituie mobilul comportamentelor patriotice, imprimă relaţiilor dintre copil şi patria sa o nuanţă de adeziune. Dar vibraţiile interioare nu se declanşează decât în situaţiile în care copilul este angrenat în executarea responsabilă a unor acţiuni sau în trăirea unor momente solemne de neuitat, într-o atmosferă propice.
Astfel, se formează sentimente de dragoste faţă de locul natal şi de oamenii săi, faţă de bogăţiile şi frumuseţile ţării, admiraţia faţă de vitejia şi dârzenia poporului, faţă de istoria sa, faţă de înţelepciunea şi talentul poporului nostru, respect pentru valorile materiale şi spirituale create de popor, identificarea cu soarta patriei şi a poporului. Mai mult ca în oricare act moral, convingerile patriotice au o puternică forţă mobilizatoare, mergând până la sacrificiul suprem. Conduita patriotică include o serie de deprinderi şi obişnuinţe de comportare patriotică, precum şi trăsături pozitive de voinţă şi caracter implicate în atitudinile patriotice.
Patriotismul este o trăsătură a personalităţii a cărei geneză apare din cea mai fragedă vârstă şi se îmbogăţeşte şi se structurează pe tot parcursul vieţii ca urmare a dinamicii relaţionale dintre individ, colectivitatea din care face parte şi patria sa. Din punct de vedere psihogenetic, patriotismul ca trăsătură a personalităţii cunoaşte o evoluţie legată de perioadele de vârstă pe care le parcurge copilul, de extindere a cunoştinţelor sale despre patrie şi de îmbogăţire a experienţei lui sociale (socializarea elevului).
Formarea conştiinţei şi conduitei patriotice este condiţionată, în mare măsură, de strucurarea progresivă a noţiunilor de patrie, patriotism, popor. La început se formează o serie de reprezentări despre locul natal, care, corelate cu unele trăiri afective, constituie premisele formării noţiunii de patrie. Prin mediul socio-uman în care trăieşte şi se dezvoltă copilul - familie, grădiniţă, şcoală - prin cunoştinţele despre patrie şi popor pe care le dobândeşte prin studierea, mai ales, a disciplinelor de educaţie umanistă, noţiunea de patrie capătă o extindere spaţială de la locul natal până la întregul teritoriu al ţării şi o aprofundare a înţelesului până la cuprinderea poporului cu trecutul şi prezentul său, cu valorile materiale şi spirituale. Unii psihologi, între care şi Jean Piaget, stabilesc etape cu trăsături specifice în evoluţia patriotismului pe parcursul dezvoltării personalităţii copilului.
