CUPLURI IDEALE ÎNTRE ZODII

Distribuie pe:

Astrologica.ro ne dezvăluie care sunt compatibilităţile cele mai favorabile între zodii şi, implicit, de care dintre zodii trebuie să ne ferim.

Potrivit cititorilor în stele, următoarele semne zodiacale formează cele mai bune cupluri:

Berbec şi Vărsător - Nu va exista niciodată un moment de plictiseală între un Berbec şi un Vărsător, ceea ce face ca relaţia lor să fie extrem de interesantă. Ambele semne sunt incredibil de aventuroase. Împreună, se vor bucura de orice moment şi vor încerca să facă lucruri noi. În timp ce alte cupluri s-ar putea plictisi, aceste două semne vor rămâne puternice şi se vor bucura unul de compania celuilalt.

Taur şi Rac - Aceste două semne zodiacale vor funcţiona foarte bine, deoarece au o legatură strânsă, atât fizic, cât şi emoţional. Ambii se înţeleg reciproc şi fac legătura lor tot mai strânsă, pe măsură ce relaţia avansează. Spre deosebire de cei născuţi sub guvernarea altor semne, acest cuplu va fi puternic şi se va completa pentru a face o relaţie de lungă durată.

Gemeni şi Vărsător - Gemenii şi Vărsătorii au o conexiune mentală şi emoţională de nota 10. Aceste două semne sunt creative şi pline de idei. Mai mult decât atât, cu toate că adoră să petreacă timp de calitate în cuplu, cei doi iubiţi se pot bucura, de asemenea, şi de independenţă, care este extrem de importantă în orice relaţie.

Rac şi Peşti - Racul şi Peştii sunt două semne de apă, care lucrează foarte bine împreună şi care au o legătură solidă, ce poate dura cu adevărat. Trăsăturile individuale ale unui partener Rac cu un partener Peşti sunt foarte compatibile. Legătura dintre reprezentanţii celor două semne zodiacale nu este întotdeauna înţeleasă de către ceilalţi, însă nici nu trebuie! Important este să le meargă lor bine.

Leu şi Săgetator - Pasiunea este mare între Leu şi Săgetător, deoarece ambele semne se bucură, atât de viaţă, cât şi de dragostea pe care o simt unul pentru celălalt. Pentru că sunt guvernaţi de foc, Leul şi Săgetătorul se vor înţelege de minune pe termen lung. Se vor distra, vor trăi cu pasiune şi vor naşte invidii în rândul celor din jur.

Fecioară şi Taur - Aceste două semne zodiacale sunt oneste şi sincere, ceea ce le face să atragă oamenii incredibil de repede într-o relaţie serioasă, pe termen lung. Nu se vor găsi alte două zodii mai devotate una alteia. Pasiunea le permite celor doi nativi să se înţeleagă cu adevărat unul pe celalalt şi să fie un sprijin pentru partener în momentul în care acesta are nevoie de ajutor. Ce poate fi mai frumos?

Balanţă şi Gemeni - Relaţia dintre o Balanţă şi Gemeni este menţinută de o conexiune intelectuală puternică. Inteligenţa este un lucru foarte interesant şi sexy pentru aceste două semne de aer, care pot oferi înţelegere şi apreciere pentru cel drag. Un cuplu ca aceasta se bucură de menţinerea păcii în relaţie prin oferirea de prietenie, cunoaştere şi înţelegere deplină.

Scorpion şi Rac - Uneori, două persoane cu caracter puternic într-o relaţie nu sunt tocmai compatibile. Excepţie de la această regulă nescrisă fac Racul şi Scorpionul. Aceste două semne trăiesc intens şi îşi hrănesc reciproc pasiunea, ceea ce le permite să funcţioneze bine în doi.

Săgetător şi Berbec - Săgetătorul şi Berbecul sunt ambele semne de foc, ceea ce înseamnă că au cantităţi nebune de energie. Aceste zodii apreciază persoana de alături şi, dincolo de faptul că sunt foarte asemănătoare, sunt dispuse să facă totul împreună. Se lasă cu scântei în momentul în care un Săgetător şi un Berbec ajung să formeze un cuplu!

Capricorn şi Taur - Aceste două semne au cea mai intensă chimie, mai puternică decât oricare dintre celelalte semne astrologice. Vor fi împreună pentru totdeauna şi, cu toate că în calea lor vor apărea diferite ispite, se vor bucura de o singură companie de-a lungul întregii vieţi. Motivul pentru care legătura lor este atât de strânsă? Sinceritatea, respectul şi dragostea pe care şi-o poartă.

Peşti şi Scorpion - O altă pereche care este foarte dependentă una de alta e formată din Peşti şi Scorpioni. Aceste două semne zodiacale pot intra în mintea celuilalt şi îşi pot da seama ce gândesc. Ambele au o „foame" incredibilă de a înţelege trupul şi sufletul partenerului.

Lasă un comentariu