Dascăli mureşeni Gafina Chebuţ

Distribuie pe:

S-a născut în data de 23 septembrie 1946, în localitatea Idicel, sat aparţinător comunei Brâncoveneşti, din judeţul Mureş. Părinţii, Covrig Alexandru şi Maria, au fost gospodari harnici, care şi-au crescut cu cinste şi onoare cei trei copii: Mihai, cel mare, profesor, Gafina, educatoare, Lucian, cel mic, inginer. Dorinţa părinţilor a fost ca fiecare dintre copii să urmeze cursurile universitare.

Anii de şcoală i-a început la Idicel, unde a terminat primele patru clase, avându-l ca învăţător pe Gravil Popovici, ulterior clasele V-VII le-a urmat în localitatea Ideciu de Jos. A urmat apoi cursurile de doi ani ale Şcolii profesionale comerciale, desfăşurându-şi, între anii 1962-1966, activitatea în comerţ. În această perioadă şi-a continuat pregătirea şcolară în cadrul Liceului „Petru Maior" din Reghin la învăţământul fără frecvenţă, obţinând diploma de bacalaureat. Începând cu

1 septembrie 1966 lucrează ca educatoare suplinitoare la grădiniţa din localitatea Săcalu de Pădure, iar între 1967 şi 1969 lucrează tot ca educatoare la grădiniţa din satul natal. În perioada 1969-1971 frecventează cursurile de zi ale Institutului Pedagogic de 2 ani, iar după absolvirea acestuia este încadrată ca educatoare titulară la grădiniţa din Idicel.

În anul 1972 s-a căsătorit cu profesorul de biologie, Chebuţ Simion-Virgil, de la Şcoala Generală din Idicel Pădure, iar în 1975 li se naşte unica fiică, Loredana, care va deveni peste ani medic specialist în alergologie, cu cabinete în Reghin, Bistriţa şi Târgu-Mureş. Tot în anul 1975 Gafina Chebuţ obţine şi definitivatul în învăţământ. S-a implicat în toate activităţile culturale desfăşurate în Idicel, cât şi în zona Reghinului, de altfel Idicelul fiind renumit în organizarea diferitelor festivaluri folclorice care menţin vie flacăra perpetuării tradiţiilor străbune.

Pe lângă funcţia de educatoare a îndeplinit şi funcţia de bibliotecară a Şcolii Generale din Idicel, până la finalizarea anului şcolar 2003-2004, când s-a pensionat. Fiind o fire foarte echilibrată, dar în acelaşi timp şi foarte activă, se ocupă de casă, de grădină şi în mod deosebit de creşterea şi educarea celor doi nepoţi, Bianca şi Ştefan, în prezent elevi în clasele a VII-a şi a V-a la secţia germană a Gimnaziului „Augustin Maior" din Reghin. Cei doi nepoţi îşi petrec sfârşitul de săptămână şi vacanţele la bunicii din Idicel, unde se adună în curte copii din sat sau veniţi în sat în vacanţă şi al căror număr echivalează cu o grupă de grădiniţă.

Educatoarea Gafina Chebuţ, împreună cu soţul său, Simion-Virgil Chebuţ, au muncit o viaţă pentru binele şcolii româneşti şi merită toată stima şi admiraţia urmaşilor.

Lasă un comentariu