APA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE, SĂ-I CUNOAŞTEM CALITATEA!

Distribuie pe:

În copilărie cunoşteam izvoarele cu apă potabilă din hotarul satului meu, călcat în lung şi-n lat, însoţit de un căţel. Culmea ironiei, atât de mult am iubit câmpul, iar când am dorit să mă întorc acasă, inginer, la CAP, cei aflaţi la conducere nu m-au acceptat. Apoi, m-am întors preot într-un sat aparţinător de comună şi la un an după revoluţie, când le-am spus să nu risipească averea colectivului, unul din „patrioţii" locali, mi-au strigat în căminul cultural, la o adunare, că am schimbat haina roşie de inginer comunist, cu o haină neagră de popă capitalist şi să-i las în pace să facă cum vor. Anii au trecut, hotarul a rămas pustiu o vreme, apoi a venit un arendaş…, iar eu am rămas cu un vis neîmplinit. Chiar dacă sănătatea şi vârsta mi-ar permite, nu aş mai avea la cine să spun că se puteau amenaja, în rât, bălţi pentru creşterea peştilor, iar pe dealuri, livezi cu pomi fructiferi Astăzi, nu mă mai regăsesc în satul meu.

Primăvara, cei care deţineau teren în preajma izvoarelor le curăţau, săpau un şanţ pentru scurgerea apei, în felul acesta, tot timpul apa era proaspătă şi rece. În locul numit Brezde, părinţii mei aveau o parcelă cu teren arabil şi una cu fâneaţă naturală, sub un răzor era un măr mare, pădureţ şi o salcie. Între aceşti doi copaci exista un izvor. Acolo mă trimiteau ai mei, cu un ulcior de lut, să le aduc apă  rece, să le astâmpere setea şi osteneala, la sapă la cucuruz sau la fân. Anul trecut am fost să-mi caut izvorul, dar nu l-am mai găsit, secase, iar salcia şi mărul pădureţ s-au uscat. Pe loc crescuse o tufă de păducel, în care ţărcile şi-au făcut cuib. Nimeni nu a mai curăţat izvorul, probabil şi lucrările de îmbunătăţiri funciare, mecanizate, cu utilaje grele, au contribuit la colmatare. Un alt izvor, care mai există şi astăzi, este în parcela de hotar Fânaţe, de acolo mai duc şi astăzi oamenii apă, chiar dacă niciodată nu a fost analizată. La Fântâna grofului, pe Chetriş, proprietarul unei livezi cu nuci, a salvat un izvor cu apă curată şi rece. Izvoarele astea nu seacă niciodată dacă periodic sunt curăţate şi îngrijite. Păcat că nu sunt amenajate şi analizate chimic. Mai exista un izvor în pădure, deasupra satului, de unde se alimenta castelul din centrul satului. Din nefericire a dispărut şi acesta. Poate, dacă se executau lucrări de foraj, şi se amenaja un bazin, de acolo se reuşea alimentarea cu apă a unei părţi din gospodăriile populaţiei, mai ales că, pe vremea fostului CAP, grajdurile din capul satului aveau asigurată apa dintr-un izvor cu un debit mare, constant în toate anotimpurile.

Am amintit despre izvoarele cu apă din satul meu pentru a demonstra că există resurse de apă potabilă, cu condiţia să fie verificată calitatea, periodic.

Apa şi aerul sunt daruri de nepreţuit, fiindcă ne asigură hrana cea de toate zilele. Se spune că dijmuirea apei şi a aerului pot pune în pericol dispariţia Planetei. Uneori, chiar dacă par exagerări, se trag semnale despre pericolul deşertificării în regiunile din sudul ţării, iar specialiştii în hidrologie ne spun că anotimpurile au luat-o razna în ultimii ani, că din iarnă trecem direct în vară cu temperaturi ridicate, cu secetă şi ploi torenţiale, de scurtă durată, fără ca apa să se infiltreze în sol. Un fenomen îngrijorător, prea puţin cunoscut de populaţie este legat de poluarea apei freatice, a apelor din fântâni, datorită fertilizărilor după ureche, cu îngrăşăminte chimice. Mai nou, după „revoluţia" furată, fermierii nu mai ţin cont de cartarea agrochimică, iar memoriile agrochimice din fostele CAP au fost distruse, arse sau depozitate aiurea.

Ing. Jagher Josef, unul din cei mai reputaţi chimişti din România, îmi declara mai zilele trecute, că pământul este bolnav datorită nitriţilor din apa freatică şi că o eventuală analiză a apei potabile din fântânile din mediul rural ar demonstra cât de nesănătoasă este apa consumată de locuitorii satelor, aşa că nu-i de mirare existenţa în România a unui număr alarmant de bolnavi cu afecţiuni digestive. Domnia sa recomandă celor care deţin fântâni în gospodărie să ridice probe din apa folosită în gospodării şi să le trimită la laborator, pentru analize. Nefiind scumpe, aceste analize dau posibilitatea intervenţiei prin diverşi reactivi capabili să aducă apa potabilă la parametri normali. La izvoarele din Târgu-Mureş periodic se fac analize şi există tăbliţe avertizoare despre calitatea apei.

Prin poluarea apei printr-o agricultură superintensivă, scăpată de sub control, intervine riscul să devenim proprii noştri asasini. Deocamdată, judeţul Mureş are asigurată apa necesară consumului populaţiei, dar şi pentru posibile irigaţii în luncile râurilor şi pâraielor. Există şi apă freatică, care poate fi folosită prin forări de puţuri la mare adâncime. Important este să ştim cum să o folosim…

Lasă un comentariu