Mai erau cinci minute până să înceapă ora. Copiii de clasa a V-a alergau prin sală gălăgioşi. Dar şi emoţionaţi. La ora 16 fix aveau testare la Religie. Când a intrat profesoara tot freamătul ca de pădure în furtună s-a transformat într-o linişte de deşert tropical.
- Aş vrea să răspundeţi la întrebări cu cuvintele voastre, simple, zice profesoara, la două întrebări:
1. Cine este Dumnezeu?
2. Cum ştiţi că Dumnezeu există dacă nimeni nu l-a văzut?
În 20 de minute toţi copiii au finalizat lucrarea. Profesoara le-a citit pe rând. 29 de lucrări erau repetitive. Cuvintele parcă erau aceleaşi: „Dumnezeu e Tatăl nostru"; „a făcut Pământul, marea şi tot ce există"; Dar a treizecea? E lucrarea unui pici blond. Mărunţel.
- Vino şi citeşte-ţi lucrarea în faţa clasei!
Copilul vine şovăielnic. Se temea de o umilinţă în faţa colegilor. Lacrimile îi inundă obrajii. Învăţătoarea îl încurajează. Elevul începe citirea sughiţând: „Dumnezeu este ca şi zahărul pe care mama îl pune în fiecare dimineaţă în ceai la micul dejun. Eu nu văd zahărul în ceaşcă, dar dacă mama nu îl pune, simt imediat că lipseşte! Aşa este şi Dumnezeu. Chiar dacă nu-L vedem. Dacă El nu este în viaţa noastră, viaţa este amară şi nu are gust". Sala a explodat în aplauze.
Înţelepţii se chinuie să-L definească pe Dumnezeu cu idei. Pictorii îl scot din minte şi-L aştern colorat pe pânze. Preoţii îl scot din suflet şi-L clădesc în cuvinte…
Iar noi, muritorii, tot nu înţelegem… Dumnezeu nu e un concept greoi. Un neconcept. E simplu ca şi cămaşa lui Hristos. E respirabil ca şi aerul proaspăt de iarnă. E dulce ca şi zahărul! Numai că nu poţi să şti toate astea decât dacă l-ai gustat mai întâi! Vrei să trăieşti frumos, să trăieşti înţelept? Nu uita să pui Zahăr în viaţa ta!
