Kyokushinii de la Tiger Budo la Campionatul European din Danemarca

Distribuie pe:

În perioada 8-9 aprilie, Roskilde Danemarca, a fost gazda Campionatului European de Karate Kyokushin pentru Juniori şi Seniori, atât pentru proba de kata cât şi kumite, iar conform organizatorilor, la competiţie, sau înscris nu mai puţin de 32 de ţări.

Delegaţia României a fost întregită de doi dintre cei mai buni sportivi ai clubului mureşean „Tiger Budo" (antrenor Sensei Traian Dumbrăvean 3 DAN), Alin Sînmărtean 1 DAN (Seniori, proba de kumite) şi Norbert Szabo (Juniori, kumite şi kata), ambii clasându-se printre primii 10 karateka.

„Shinkyokushin karate nu este doar un «sport», este mult mai mult. Acest stil de karate formează oameni, mental şi fizic. Campionatul European din 2017, găzduit în Roskilde, este unul dintre cele mai importante evenimente, cu cei mai buni luptători din 32 de ţări prezente. La campionat, spectatorii vor vedea puterea incredibilă a karateka-ului, tehnici, rezistenţă şi spirit. Toate inseparabile de respect, disciplină şi sportivitate. În calitate de preşedinte al European de Karate Organization EKO şi vicepreşedinte al World Karate Organization WKO, cu 93 ţări membre, în numele ambelor organizaţii pot spune că suntem mândri că Karate Union Danish - Shinkyokushin / Kyokushin organizează evenimentul în Danemarca. Mai ales pentru că acest Campionatul European marchează 50 de ani de karate Dansk Union", au declarat organizatorii Campionatului.

Lotul României s-a întors de la Campionat cu medalie de aur - Merca Andreea (Oradea), argint - Marius Ilaş (Oradea), bronz - George Suciu şi Anthony Ochian.

„Ca de fiecare dată la un campionat de o asemenea anvergură se prezintă cei mai buni sportivi ai Europei şi, prin urmare, competiţia este pe măsură. Suntem mulţumiţi de evoluţia sportivilor noştri, participarea la Europene fiind un prilej de a vedea stadiul în care se află un sportiv şi unde trebuie lucrat pentru îmbunătăţiri şi, nu în ultimul rând, arată faptul că singurul drum spre performanţă este antrenamentul şi pasiunea", a declarat antrenorul clubului, Sensei Traian Dumbrăvean 3 Dan.

Lasă un comentariu