Unii vizitatori ai locurilor sfinte, afectaţi de sindromul Ierusalim

Distribuie pe:

Dr. Pesach Lichtenberg, psihiatru la spitalul Herzog din Ierusalim, citat de descopera.ro, afirmă că unii credincioşi sau chiar simpli turişti care vizitează locurile sfinte sunt afectaţi de o stare specială, numită sindromul Ierusalim. „Ierusalim este oraşul care are cel mai mare număr de locuri sacre şi este considerat de mulţi centrul spiritual al lumii, având o importanţă însemnată pentru creştini, evrei şi musulmani.

În cursul istoriei sale milenare, oraşul a fost distrus, cucerit şi reconstruit de nenumărate ori, realitate care îi marchează pe unii vizitatori, încât le schimbă acestora trăirile, experţii numind acest fenomen sindromul Ierusalim.

Afectaţi de sindromul Ierusalim, oamenii care vizitează Ierusalimul sunt atât de copleşiţi de trăirile spirituale încât acestea îi schimbă. Apar anumite fantezii de mântuire, care îi îndeamnă să facă o lume mai bună şi cred că au un rol mesianic pe care trebuie să îl îndeplinească", explică dr. Lichtenberg.

Un alt specialist, dr. Yair Bar El, fostul director al spitalului de psihiatrie Kfar Shaul din Ierusalim, susţine că în sindromul Ierusalim simptomele apar de obicei după o zi de locuire în oraş. Acestea încep cu anxietate şi izolare, urmate de o obsesie pentru ritualurile de purificare.

Cei afectaţi încep să poarte lenjeria patului de la hotel ca imitaţie a veşmintelor antice şi încep să facă profeţii. Încep să ţipe sau să cânte psalmi, cântece religioase sau versete din Biblie.

Uneori, cazurile sunt atât de severe, încât este nevoie de intervenţia poliţiei.

Specialiştii au identificat până acum trei tipuri de persoane afectate de sindromul Ierusalim, şi anume: tipul I se referă la indivizi deja diagnosticaţi cu probleme mintale înainte să viziteze Ierusalimul, tipul II îi include pe cei cu tulburări de personalitate şi obsesii cu idei fixe, dar care nu sunt diagnosticaţi cu o boală mintală anume, iar tipul III se referă la indivizii care nu au niciun fel de tulburare mintală, dar care au experimentat un astfel de episod când au ajuns în oraş.

Lasă un comentariu