„Tu-i chezăşuieşti pacea"

Un rege oferea un premiu mare acelui artist care putea să exprime într-un tablou pacea perfectă. Mulţi artişti au încercat. Regele a privit şi a admirat toate picturile, dar cel mai mult i-au plăcut două dintre toate picturile. Trebuia să aleagă însă doar una. Primul reprezenta un lac foarte liniştit. Acest lac era o oglindă perfectă în care se reflectau în pace munţii care îl înconjurau. Deasupra era un cer albastru cu câţiva nori albi. Toţi cei care au admirat tabloul au crezut că reflecta pacea perfectă. În cel de-al doilea tablou apăreau nişte munţi. Dar aceştia erau prăpăstioşi şi dezgoliţi. Deasupra din cer se dezlănţuia o furtună aprigă cu fulgere şi tunete. În josul muntelui se formase un torent înspumat de ape. Această privelişte nu părea să reflecte deloc pacea. Dar, privind cu atenţie, regele a observat că în spatele cascadei era un pomişor delicat care creştea într-o fisură a stâncii. În acest copăcel era un cuib. Acolo, în mijlocul urletului violent al apei, stătea liniştită o păsărică în cuibul ei... Pacea perfectă! Regele a ales al doilea tablou. Contrariaţi ceilalţi artişti l-au întrebat de ce l-a ales tocmai pe acesta. Zâmbind regele le-a spus: „Pacea înseamnă să ai puterea, ca în ciuda acestor condiţii, să îţi păstrezi calmul în adâncul inimii".

Lasă un comentariu