Din atracţiile pascale ale Mureşului!

Credinţa în Dumnezeu şi arta ca şi sportul s-au întrepătruns de aceste sărbători pe care unii au ales să le împartă astfel. Colindând toate bisericile şi cultele din oraş care nu sunt puţine şi toate la fel de bune, slujitoare de divin şi oameni, am ajuns şi la biserica Greco-catolică unde Paula Seling a concertat luni. Cerne liniştea uitării peste nesfârşita suferinţă, Doamne seamănă întinderi de credinţă…sunt versuri de neuitat lăsate în memoria veşnică de martirul credinţei creştine, Corneliu Coposu, alese pentru unul din cântecele arhicunoscute ale Paulei Seling care vine des în Târgu-Mureş. Când i-am luat acum mulţi ani interviu, a fost tot pe teme religioase şi de atunci se pare că aproape s-a consacrat acestei căi spirituale. Îmbrăcată în costum popular, decentă şi foarte frumoasă, ducându-ne cu gândul la Manuela Hărăbor, căci puţine artiste cu adevărat frumoase avem în România, care mai şi vizitează biserici…dintre care băimăreanca e sigur una din ele, a cântat Bunul Păstor, Ave Maria şi alte piese dedicate lui Dumnezeu şi Maicii sale preacurate. Între pozele ei de pe FB am regăsit una şi de la Sângeorgiu de Mureş, dovada că acel complex Spa şi centru de evenimente din cortul alb de lângă lacul cu lebede merită tot mai multă atenţie pentru concerte şi chiar festivaluri de film. Este un loc civilizat şi decent, mai potrivit decât orice staţiune pentru evenimente…serioase cu adevărat. De altfel, acela a fost locul de atracţie şi de aceste sărbători pentru mulţi care au venit din toată ţara la piscina de acolo. Merită laude doamna Mirela Daniela, între altele, instructor de sport. Pentru cine nu se poate lipsi de acest domeniu, înotul, şi oraşul nostru are bazine deosebite, ambele piscine, care aşteaptă în continuare doritorii cu multă ospitalitate. Aceste sărbători au avut conotaţie deosebită cu atât mai mult cu cât celebra Madonna este hotărâtă să concerteze în oraşul nostru, în scop umanitar. Sperăm că bisericile şi autorităţile organizatoare de asemenea evenimente să fie pe măsura aşteptărilor!

Lasă un comentariu