Ca vizitator, Israelul te fascinează nu numai prin locurile sale sfinte din Nazaret, Ierusalim, Betleem și altele, ci și prin ceea ce este el azi în lumea modernă. Prin modul în care oamenii de aici au reușit, în cei 69 de ani de la înființarea lui ca stat (14 mai 1948, cu sprijinul ONU, acordul SUA și al lui Stalin), să dea culoare și viață acestor ținuturi aride prin natura locului și care azi pot fi considerate ca o adevărată grădină a Maicii Domnului, dar la facerea căreia Dumnezeu s-a dovedit destul de zgârcit, lăsând omului ca ceea ce n-a făcut El să facă acesta. Primul sentiment pe care pelerinul îl încearcă la coborârea din avion și urcarea în autocarul care, de obicei, îl va duce spre Haifa, cel mai frumos oraș, port la Marea Mediterană (după care, preț de o săptămână te va purta de la un capăt la altul, prin locurile sfinte, care înseamnă mai mult de jumătate din actualul spațiu israelian), este cel de admirație supremă. Pentru că este greu de înțeles, mai ales ca român, cum s-a putut acționa de către om asupra naturii, astfel încât acele locuri pietroase ce domină țara de la un capăt la altul, pe alocuri deșertice, să fie transformate într-o imensă grădină roditoare, dar și plăcută privirii, în care totul este aranjat cu chibzuință, iar verdele crud îți mângâie privirea oriunde ți-ai îndrepta-o, pe coama sau versantul muntelui, pe marginea șoselelor, la câmpie. Aceasta, cu atât mai mult cu cât țara este lipsită și de apă, singurele resurse clasice de apă dulce fiind Marea Tiberiană sau Marea Galileei (un fel de Balaton al Ungariei) și râul Iordan pe care-l împarte pe din două cu Iordania (granița trecând chiar prin mijlocul lui), și care, din fericire străjuiește Israelul de la un cap la altul pe toată lungimea sa de peste 300 km. Desigur, decât nimic înseamnă și acestea ceva, dar întrebarea care se pune este cum ajung aceste două importante rezervoare naturale de apă, postate geografic oarecum lateral, să împânzească toată țara, să ajungă în egală măsură, ca resurse, pentru nevoile casnice ale celor peste 8 milioane de locuitori, dar și pentru industrie și agricultură, ambele foarte prospere. Vorbind despre agricultură, care aici înseamnă mai mult cultivarea citricelor în toată gama lor: de la lămâi și portocale la smochine, curmale, banane etc, adevărata minune este că apa adusă prin subteran în urma unor investiții uriașe din zonele amintite este localizată la rădăcina fiecărei plante sau arbore, prin acea celebră, dar atât de simplă metodă, de picurare, nu oricum, ci după un anumit program. O invenție israeliană, a anilor 1990, care pusă în practică printr-o rețea de conducte de grosimea unui deget ce ar număra sute și chiar mii de milioane de km lungime, și care împânzește toată țara, reușește să asigure vitala apă pentru absolut toate genurile de consum. Un lucru trebuie precizat. Cu toată această situație precară în Israel nu este criză de apă, ea poate fi consumată, la robinet, în voie, doar prețul ei nu ne este cunoscut. În același timp, toate apele reziduale se reciclează pentru consum industrial.
Dacă așa stau lucrurile, nu putem să nu ne întrebăm cum au supraviețuit pe acest pământ cei de pe vremea lui Cristos, înainte și după. Din datele pe care le oferă terenul celor care vizitează Israelul și raportat la vestigiile foarte evidente rămase de acum două mii de ani și mai bine, se poate aprecia că civilizația de pe aceste meleaguri era, la vremea aceea, cu cel puțin o mie de ani înaintea zonei central-europene. Romanii și posibil și evreii, dar și ceilalți din jur, au dezvoltat o civilizație care fascinează și azi lumea, mai ales în domeniul construcțiilor. Referindu-ne tot la resursele de apă, ceea ce impresionează și acum vizitatorul sunt imensele și desele cisterne de apă săpate adânc în piatră în mijlocul comunităților, capabile să colecteze și să conserve, din pluvial, prin canale special amenajate, 40.000-50.000 mc de apă, adunată în sezonul ploios, suficientă pentru trebuințele acestora pe sezonul secetos.
Din surse de la fața locului am aflat că Israelul și-a rezolvat definitiv marea problemă a aprovizionării cu apă, prin săparea de puțuri foarte adânci în subteran și prin desalinizarea apei din Marea Mediterană. S-a reușit ca după asidue cercetări proprii să găsească soluții și la costurile exorbitante ce presupuneau această operație, astfel încât tehnologia să poată fi aplicată pe scară largă. De altfel un om de afaceri evreu, cu care am stat îndelung de vorbă, cu pașaport de SUA și România, m-a informat că Israelul a făcut dolari serioși din vinderea recentă către americani a acestei tehnologii de ultimă oră.
Israelul poate fi considerat un imens șantier în toate domeniile. Se construiesc copios șosele de tot felul, străzi și autostrăzi impecabile, în termene reduse, se recuperează pământ pentru agricultură, asanându-l de pietre și creându-i stratul fertil de circa 50 cm, prin aplicare de pământ importat adus cu vapoarele din Ucraina, iar după unele informații, și din România. De asemenea, nu pot fi trecute neobservate construcțiile de locuințe la nivel de orașe întregi sau mari cartiere, care au o amploare nemaiîntâlnită într-o altă parte a lumii. Din economie de teritoriu, construcțiile urbane se amplasează doar pe versanți, pe coaste, șesul, destul de restrâns, fiind rezervat agriculturii, agricultură care se desfășoară în aceeași măsură atât sub cerul liber, cât și în sere de foarte mari dimensiuni, pe hectare întregi. De altfel, se poate spune că tot Israelul poate fi considerat ca o imensă salbă, o înlănțuire nesfârșită de așezări urbane, capabile să asigure acoperiș și trai decent unei populații ce se ridică la jumătate din efectivul României și aceasta pe suprafața comparabilă cu trei județe din teritoriul actual al țării noastre. Gradul înalt de sufocare urbană m-a făcut să conchid, ca român, care ne lăfăim în de toate, că Israelul este un minunat loc de vizitat, dar nu foarte comod și de locuit.
Tot din surse sigure am aflat că statul Israel construiește în fiecare an, suplimentar și gratuit, 40.000 de apartamente alocate evreilor din toată lumea care doresc să se repatrieze.
Cu toate că Israelul este un adevărat furnicar, amplificat și de numărul mare de vizitatori, curățenia, ordinea și liniștea sunt la ele acasă. Parcul de mașini foarte numeros care circulă zi și noapte este riguros selectat pe criterii de poluare și silențiozitate. În același timp, obiectivele turistice, preponderent religioase, au în dotare toalete elegante și foarte bine întreținute, ceea ce obligă turiștii la un comportament civilizat.
În consecință, Israelul este un model de urmat pentru toată lumea în domeniul civilizației și mai ales pentru români. Subliniez acest lucru cu gândul la țara pe care ne-a dat-o Dumnezeu și de care pur și simplu ne batem joc. O țară binecuvântată într-adevăr, o adevărată grădină a Maicii Domnului, dotată cu absolut de toate: frumuseți și bogății, și ce puțin efort ne-ar trebui nouă, ca popor, și guvernanților, centrali sau locali, ca diriguitori, să facem din ea Raiul pe pământ. Cu toate că națiunile, cu gândul la propriul viitor, fac eforturi pentru a se conserva și supraviețui, și a-și asigura un loc cât mai bun în concertul popoarelor, adăugând valori noi celor existente, noi, românii, prin indiferența de care dăm dovadă față de propriul destin, prin autodistrugerile programate luptăm contra noastră, punând sub semnul întrebării viitoarea existență. Acesta este unul din motivele pentru care vecinii hulpavi privesc cu nerăbdare la agonia pe care noi înșine ne-am creat-o și pe care o autoîntreținem, în speranța că România, dezmembrată și vlăguită va deveni o oportunitate pentru ei, gând care nu le este străin nici chiar evreilor plecați de aici.
Dacă guvernanții zilei, de la toate nivelurile instituționale: Parlament, Guvern, primari, prefecți, președinți de consilii județene, consilieri, ar dori să vadă cum se poate pune, în scurt timp, o țară pe roate, îi îndemn să viziteze Israelul și, după ce vor vizita locurile sfinte și se vor ruga pentru iertarea propriilor păcate, care nu sunt nici puține și nici ușoare, îi sfătuim să zăbovească și asupra acestui miracol al renașterii unei națiuni, vitregite din toate punctele de vedere și care a izbutit, nu numai prin ajutorul Americii, cum se spune, ci prin propriile forțe. Să nu uităm că acel Israel, de mărimea a patru județe ale noastre, are un PIB egal cu cel al României și, cu toate că ocupă locul 151, ca suprafață, și locul 97, ca populație, în privința PIB-ului pe cap de locuitor este pe locul 27 în lume. Cât despre nivelul cercetării științifice și al serviciilor secrete (MOSSAD), nici nu mai vorbim.
