SEMNE PRECOCE ALE CANCERULUI LA FEMEI

Distribuie pe:

Doctorul american Robyn Andersen de la Centrul de Cercetări în Cancer „Fred Hutchinson" din Seattle, citat de descopera.ro, susţine că, deşi organismul femeilor este într-o permanentă schimbare, uneori, modificări care par a fi normale pot anunţa cancerul.

„Secretul de a ne păstra sănătoase este acela de a acorda atenţie corpului, observând modificările care pot apărea.

Iată la ce ar trebui să fie atente femeile:

Modificări la nivelul sânilor - Mulţi dintre nodulii apăruţi la sâni nu sunt cancer, dar ei ar trebui neapărat verificaţi de un medic de specialitate. La fel şi sfârcurile îngropate, secreţiile la nivelul acestora sau iritaţiile din jurul areolei mamare. Este posibil să fie nevoie de o mamografie sau o biopsie (analiză care presupune recoltarea unei mici porţiuni de ţesut şi analiza acestuia).

Balonarea - Femeile se balonează frecvent. Prin urmare, este firesc să aşteptaţi o săptămână pentru a vedea dacă trece de la sine. Dacă acest lucru nu se întâmplă sau pierdeţi în greutate, aveţi sângerări, trebuie neapărat să mergeţi la medic. Balonarea constantă poate anunţa uneori un cancer ovarian. Este nevoie de o examinare pelviană, un test de sânge şi uneori o investigaţie medicală cu ultrasunete pentru a depista problema.

Sângerări între menstruaţii - Scurgerile de sânge care nu se datorează menstruaţiei lunare pot avea multe cauze, de la fibroame uterine şi până la cancere de endometru. Sângerările apărute după instalarea menopauzei trebuie şi ele investigate medical.

Modificări apărute pe piele - Orice schimbare a formei, culorii, mărimii unei aluniţe sau a altor pete de pe piele pot anunţa un cancer al acestui organ. Adresaţi-vă de urgenţă medicului pentru un control medical şi o biopsie.

Sânge în urină sau scaun - Adresaţi-vă medicului dacă vă confruntaţi cu o astfel de situaţie care trenează mai mult de o zi sau două. Sângele în scaun poate fi urmarea existenţei unor hemoroizi, dar poate fi şi semn de cancer de colon. Sângele în urină este întotdeauna semn precoce al cancerului de vezică sau de rinichi.

Inflamaţia ganglionilor limfatici anunţă, de cele mai multe ori, o infecţie, dar şi anumite forme de cancer precum leucemia şi limfomul.

Dificultăţi la înghiţire - Dacă sunt ocazionale, nu sunt motiv de îngrijorare. Dar, atunci când se întâmplă des să nu puteţi înghiţi, să vomaţi sau să pierdeţi în greutate, adresaţi-vă medicului pentru un control al stomacului.

Pierdere în greutate fără a ţine vreo dietă - Multe femei vor ca surplusul de greutate să se evaporeze dintr-o dată. Dar pierderea a mai mult de 5 kilograme în greutate fără a ţine vreun regim sau fără a face exerciţii fizice suplimentare poate fi un semn al problemelor de sănătate. Nu doar cancerul de pancreas poate fi incriminat, ci şi stresul sau tiroida. Cancerul de stomac şi de plămâni sunt şi acestea posibile.

Arsuri la stomac - Prea multă mâncare, băutură sau stres pot cauza arsuri la stomac. Este recomandată schimbarea dietei pentru o săptămână sau două pentru a vedea dacă simptomele dispar. Dacă nu, trebuie să vă adresaţi medicului. Arsurile la stomac persistente pot fi semn de cancer la stomac, esofag sau ovare.

Pete în gură sau pe buze - Fumătoarele trebuie să fie atente la apariţia petelor roşiatice în gură sau pe buze care pot anunţa un cancer oral.

Febra care nu trece şi care nu poate fi explicată poate anunţa o leucemie sau un alt tip de cancer al sângelui.

Oboseală - Multe femei sunt obosite pentru că duc o viaţă agitată. Oboseala extremă însă care nu trece nu e normală. Adresaţi-vă medicului mai ales dacă aveţi şi alte simptome precum sânge în urină sau în scaun.

Tuse - Simptomul trece în circa 3 - 4 săptămâni, dar nu trebuie ignorant dacă ţine mai mult. Cu atât mai mult dacă sunteţi fumătoare şi aveţi respiraţia scurtă. Dacă tusea este însoţită de expectoraţii sanguine, mergeţi de urgenţă la medic. Poate fi semn de cancer la plămâni.

Durere de cap - Cancerele nu dau dureri de cap. Însă durerile care nu trec într-o lună pot fi semnul unui cancer la creier, astfel că trebuie consultat medicul.

Durere de stomac şi depresie - Sunt rare, dar împreună anunţă un cancer de pancreas, mai ales dacă există antecedente în familie".

 

Lasă un comentariu