De sâmbătă, 22 aprilie, COPIII SUB TREI ANI, SCUTIŢI DE LA PLATA ÎNTREŢINERII

Distribuie pe:

Legea nr. 67/2017 pentru completarea art. 47 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari a fost promulgată de preşedintele ţării şi publicată în Monitorul Oficial nr. 271, din 19 aprilie a.c.

Potrivit actului normativ, care va intra în vigoare sâmbătă, 22 aprilie 2017, copiii cu vârsta de până la trei ani vor putea fi scutiţi de la plata cheltuielilor de consumuri individuale de către asociaţiile de proprietari.

„Asociaţiile de proprietari pot hotărî exceptarea de la plata cheltuielilor prevăzute la alin. 1 lit. b) (cheltuielile pe consumuri individuale, care reprezintă cheltuielile asociaţiei pentru apă rece şi canalizare, apă caldă menajeră, energia termică, combustibilul şi apa rece pentru prepararea apei calde, gaze naturale, încălzirea apartamentului sau a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă) copiii cu vârsta de până la trei ani", prevăd normele de aplicare a legii, situaţie în care scutirea nu este obligatorie, ci doar o opţiune a asociaţiilor de proprietari. 

Lasă un comentariu