Plata retroactive a contribuţiei la pensii, prelungită până la sfârşitul anului!

Distribuie pe:

Pentru a se evita excluderea socială a unor categorii de persoane, Guvernul a decis ca termenul de plată retroactivă a contribuţiei de asigurări sociale să fie prelungit până la 31 decembrie 2017.

Iniţial, prin Legea nr. 186/2016, persoanele interesate să îşi „cumpere" vechime în muncă aveau posibilitatea să încheie un contract de asigurare socială până la 27 aprilie 2017, pentru maximum 5 ani anteriori datei de încheiere a contractului şi cel mult până la data îndeplinirii condiţiilor legale de vârstă standard de pensionare.

Contractul de asigurare socială, prin care se permite plata retroactivă a contribuţiilor de asigurări sociale, se încheie cu casele judeţene de pensii, de către orice persoană interesată, indiferent de cetăţenie, cu domiciliul sau reşedinţa în România, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială, nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea respectivă, nu a realizat un stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii şi nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

Casa Naţională de Pensii Publice anunţă că, în perioada 27 octombrie 2016 (când a intrat în vigoare Legea nr. 186) - 10 aprilie a.c., aproximativ 13.300 de persoane au încheiat contracte de asigurări sociale, pentru care s-au achitat circa 79 milioane lei.

Lasă un comentariu