Psihologii italieni de la Universitatea Urbino, citaţi de descopera.ro, susţin că o perioadă de 10 minute în care ne uităm fix în ochii unei persoane face ca realitatea să se transforme chiar sub privirea noastră.
„Chiar dacă suntem convinşi că ochii nu ne pot înşela asupra realităţii înconjurătoare, în studiul nostru am demonstrat contrariul: aceiaşi ochi modifică percepţia asupra realităţii!
În cercetarea noastră, am rugat 50 de voluntari să se uite la reflexia lor în oglindă, într-o sesiune de 10 minute. După mai puţin de un minut, cei mai mulţi au început să îşi perceapă chipul în mod diferit. Ei menţionează deformări înspăimântătoare ale propriului chip, vedenii ale feţei părinţilor, fie că sunt decedaţi sau în viaţă, iluzia unei femei bătrâne, copil sau rudă îndepărtată, cât şi feţe ale unor animale sau creaturi monstruoase. Toţi cei 50 de participanţi au afirmat că s-au simţit disociaţi de realitate.
În cadrul aceluiaşi experiment, 20 de persoane au fost grupate câte două, fiind rugate să se aşeze una în faţa celeilalte. Însă acesta nu este doar un experiment menit să testeze cine poate ţine mai mult ochii deschişi fără să clipească: toţi participanţii la experiment au fost instruiţi să se uite direct în ochii partenerului, aflat la un metru distanţă, preţ de 10 minute.
Condiţiile de lumină au fost modificate astfel încât participanţii să poată distinge trăsăturile faciale, dar să diminueze capacitatea de percepţie a culorilor. Pentru a exclude posibilitatea ca experimentul să fie influenţat de aşteptările participanţilor, aceştia nu au fost informaţi despre scopul cercetării, ci doar că vor lua parte la o experienţă meditativă.
Rezultatele au relevat faptul că 90% dintre participanţi au avut halucinaţii în care faţa partenerului părea deformată, 75% dintre ei au văzut un monstru, 50% au mărturisit că faţa partenerului s-a transformat în propriul lor chip, în timp ce 15% au văzut chipul unei rude.
O posibilă explicaţie a fenomenului ar putea fi reprezentată de efectul Troxler, conform căruia, în momentul în care ne uităm asupra unui punct central pentru o perioadă mai lungă, detaliile periferice încep să dispară. Aici intervine o particularitate ciudată a creierului nostru, care de cele mai multe ori funcţionează ca un mecanism de conservare, dar care poate da naştere unor iluzii optice.
Atunci când anumite informaţii vizuale lipsesc, creierul completează piesele lipsă cu informaţii fragmentare, fie din experienţe anterioare, fie din aşteptările pe care le avem într-un anumit moment", explică psihologii italieni.
