Reprezintă principala cauză de incapacitate de muncă, manifestată prin spondiloză şi discopatia intervertebrală. În funcţie de localizare de la nivelul coloanei vertebrale, vorbim de zonele următoare: cervicală (gât) şi lombară (spate).
Vertebrele au rolul de a proteja măduva spinării (care face parte din sistemul nervos central, alături de creier). Spondiloza şi discopatia intervertebrală produc compresiune pe măduva spinării şi pe nervii rahidieni sau spinali , fiind afecţiuni ale capilor vertebrali: aici apar modificări patologice, în formă de „cioc de papagal" - în termeni medicali: osteofitoză - şi comprimă nervii rahidieni şi măduva. Diagnosticul diferenţial al durerilor din regiunea gâtului - în afară de spondiloza cervicală, unde apar modificări degenerative („ciocuri de papagal"), o altă afecţiune este numită spondilartrita anchilopoietică Pierre Marie Bekhterev, care apare mai ales la tineri, durerea fiind mai accentuată în repaus şi cedează la mişcări. De asemenea, în osteoporoza vertebrală cervicală precum şi în afecţiunile glandei tiroide şi paratiroide apar aceste dureri vertebrale cervicale.
Hernia de disc nu respectă vârsta, predispoziţia pentru această afecţiune este prezentă în jurul nostru existând profesii care duc la această patologie vertebrală.
În primul rând, precizez următoarele: coloana vertebrală este compusă dintr-o serie de oase - vertebre - legate între ele printr-un disc intervertebral, format dintr-un inel, la exterior fibros şi rezistent, şi un ţesut gelatinos elastic, situat în centrul discului. Un disc intervertebral sănătos este un amortizor care conferă coloanei vertebrale o protecţie la şocurile produse de mişcări ample, cum ar fi: săritul, fuga sau ridicarea unor greutăţi. Punctul slab al inelului exterior se află direct sub rădăcina nervului spinal şi de aceea hernierea în această zonă va determina o compresie directă asupra nervului. Dacă discurile sunt indemne (sănătoase) au rolul de amortizare a şocurilor şi de a menţine coloana vertebrală flexibilă. Când aceste discuri se deteriorează în urma accidentelor sau a îmbătrânirii, vor ieşi în exterior sau se vor rupe, proces numit hernie de disc, ale cărei cauze constau în: 1) distrugerea discului sau degenerarea lui - omul îmbătrâneşte, discurile vertebrale pierd o parte din lichidul care le menţine flexibilitatea; 2) răniri la nivelul coloanei vertebrale, dezvoltându-se astfel fisuri ale stratului exterior al discului. Materialul gelatinos din interiorul discului (nucleul) poate fi împins în exterior prin fisurile din capsulă ori se poate rupe în bucăţi; 3) tensiunea puternică sau o presiune crescută; 4) activităţi zilnice care supun spatele unui stres, ortostatismul (statul în picioare) prelungit, ridicări, expuneri prelungite la vibraţii, accidentări la sport; 5) factorul predispozant genetic; 6) profesii (de pildă şoferi, în cazul cărora coloana este supusă unor vibraţii de la motor) care implică mişcări de hiperflexie, rotaţii, hiperextensie, mişcări bruşte şi ridicarea unor greutăţi mai mari, sporturi, activităţi fizice excesive; 7) traumatismele vertebrale majore duc la leziuni de măduva spinării; 8) alte cauze: spondilita anchilozantă, afecţiuni maligne, metastazele osoase, infecţii ale coloanei vertebrale de origine stafilococică ş.a.
În spondiloza sau hernia de disc cervicală pot să apară următoarele simptome: zgomote în urechi, dureri de cap, ameţeli, tulburări de vedere. Simptomele herniei de disc lombare constau în: dureri de picior / sciatică, dureri în regiunea lombară şi în regiunea fesieră. În cazurile extrem de severe (sindrom de „coadă de cal") apare pierderea controlului sfincterelor, manifestată prin incontinenţă urinară sau incontinenţă pentru materiile fecale, tulburări în dinamica sexuală, mers stepat (mersul piciorului căzut).
Medicul examinator va evalua simptomele de dureri de spate şi de picior printr-o examinare fizică şi anamnestică. Testele imagistice vor ajuta la confirmarea diagnosticului de hernie de disc: 1) imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN) confirmă diagnosticul, localizarea şi severitatea herniei de disc, aducând şi imagini detaliate ale ţesutului; 2) tomografia computerizată (CT) poate confirma diagnosticul şi stabili localizarea şi severitatea herniei de disc, CT-ul dezvăluind şi imagini detaliate ale structurilor osoase ale coloanei vertebrale. RMN-ul este preferat, de obicei, CT-ului. Radiografiile osoase, în general, nu sunt necesare pentru diagnostic. Alte analize, de genul testărilor de sânge, se pot realiza pentru a exclude alte condiţii medicale.
În majoritatea cazurilor de hernie de disc este suficient tratamentul nechirurgical, constând în repaus la pat, fizioterapie, masaj, antiinflamatoare non steroide sau steroidiene, injectări epidurale cu cortizon, miorelaxante, infiltraţii cu xilină. Înotul creşte tonicitatea musculaturii paravertebrale şi astfel întârzie apariţia herniei de disc sau chiar o face să nu apară deloc.
