Deci, se poate!

Distribuie pe:

Din 1990 încoace, tot mai rare au fost bucuriile românului, de 27 de ani tot mai încercat, tot mai apăsat, tot mai umilit în ţara lui. Doar din când în când, câte o rază răzleaţă de soare, răzbind printre nori, i-a înveselit lui sufletul amărât, mulţumirile mereu ocolindu-l.

Sâmbătă şi duminică, la sfârşitul Săptămânii Luminate, de ziua Sfântului Gheorghe - biruitorul, gimnastica românească i-a adus românului acel moment rar, atât de aşteptat, de bucurie şi mândrie, văzând, la Cluj-Napoca, înălţându-se Tricolorul României pe cel mai înalt catarg, în răsunetul Imnului de Stat al României - „Deşteaptă-te, române!". După insuccesele, în serie, dinainte şi de după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, se vede că românul începe, încetul cu încetul, să se trezească din somnul lui păgubos, dornic să dovedească, aşa cum o făcea odată, că, aici, la Porţile Răsăritului, unde „scara valorilor mereu este răsturnată şi totul este posibil", el are demnitate, trecut viforos, din care a ieşit învingător, că are acea necesară memorie identitară!

La Cluj-Napoca, la Campionatul European de gimnastică, concurând cu numeroşii adversari, bine pregătiţi, valoroşi, Marian Drăgulescu, Cătălina Ponor şi Larisa Iordache au adus României mult, de atâta timp, aşteptate, medaliile de aur, argint şi bronz. La cei aproape 37 de ani, extraordinarul Marian Drăgulescu - „Marocanul", a câştigat medalia de aur la sol, cea de argint, la sărituri, doborând un nou record, privind numărul de titluri, la egalitate cu Nadia Comăneci, fiecare cu câte nouă medalii de aur, Cătălina Ponor (şi ea apropiindu-se de 30 de ani!), medalia de aur, la bârnă, şi Larisa Iordache, cea de bronz, la bârnă.

La acest adevărat festival european al gimnasticii, sportivii noştri şi-au arătat reala valoare, anunţând aşteptatul reviriment. Urmaşele câştigătoarelor medaliilor olimpice, mondiale, europene şi naţionale, Nadia, Ungureanu, Răducan, Isbaşa, ale altora mari campioane, Drăgulescu, urmaş al foştilor campioni - Grecu, Urzică -, au dovedit la Campionatul European - Petrom, de la Cluj-Napoca, scepticilor, cârcotaşilor, că, iată, românii au valoare, dar şi mândrie şi demnitate naţională. A fost un triumf al voinţei! Al profesionalismului!

Al tradiţiei! Al seriozităţii! Totul, într-un spectacol total, memorabil, de povestit urmaşilor.

La Cluj-Napoca, aici, în inima Ardealului, de două ori a fost înălţat, pe cel mai înalt catarg, Tricolorul roşu-galben şi albastru, în acordurile Imnului de Stat al României. Ardealul a dat o adevărată lecţie de curaj, de demnitate, educaţie şi civilizaţie! Un oficial, cu rol important în destinele gimnasticii europene, spunea, în cuvântul său la închiderea acestei adevărate sărbători a Campionatului European, că, la Cluj-Napoca, a fost vorba despre „o superorganizare". Municipiul de pe Someş şi-a asumat un risc, dar a trăit acele momente, aparte, ale bucuriei, ale „gândului dus până la capăt" - care-i ardeleanul -, cum spunea cândva Lucian Blaga.

Au fost emoţii, fireşte, chiar mici poticneli, au fost şi lacrimi, unele gimnaste sunt aproape copii care şi-au asumat, în numele ţărilor lor, să ducă povara ambiţiei, a verticalităţii, a bucuriei victoriei pe umerii lor. Şi ce mândri mai erau, ca învingători, situaţi pe cele trei locuri, atât de râvnite, ale podiumului de premiere.

L-am văzut pe Marian Drăgulescu cu Tricolorul Patriei. Am văzut-o pe Cătălina Ponor, stăpânită, copleşită de emoţii, aşteptându-şi nota, după exerciţiul de excepţie de la bârnă, campioană, cu steagul României la piept. Momente înălţătoare! Pentru ei, campioană, dar şi pentru românii care-i priveau cu admiraţie şi mândrie românească.

Deci, se poate! Îi felicităm şi-i îmbrăţişăm, cu drag, şi noi, cei care le-am urmărit evoluţiile de excepţie, cu sufletul la gură, pentru a avea, într-adevăr, ce povesti urmaşilor. Totul, în inima Ardealului, acolo unde sportivii noştri au situat România pe locul acela binemeritat, s-a trăit acea atmosferă de adevărată, sublimă sărbătoare!

P.S. Totuşi, nu putem să ocolim o întrebare. De ce a fost folosită, la acest Campionat European-Petrom, denumirea Cluj, nu cea completă, oficială Cluj-Napoca? Aşa ca să se bucure, cumva, Lucian Boia?

 

Lasă un comentariu