Concursul Naţional Şcolar de Creaţie în Limba Rromani

Distribuie pe:

Timp de trei zile s-a desfăşurat, la Buzău, Concursul Naţional Şcolar de Creaţie în Limba Rromani „Ştefan Fuli", care a fost poate cea mai reuşită ediţie în seria celor şase de până acum, cu participarea câştigătorilor la faza judeţeană, din 15 judeţe.

Festivitatea de deschidere a Concursului s-a ţinut în Amfiteatrul Liceului Pedagogic „Spiru Haret" din Buzău. Clădirea impunătoare a liceului, cu bustul marelui matematician, astronom şi pedagog român, amplasat în faţa şcolii, în curte, aduce o atmosferă de vechime, parcă din alt veac, dar şi un aer proaspăt prin prezenţa unui personal didactic tânăr şi prin existenţa şi funcţionarea Grădiniţei de aplicaţie a Liceului Pedagogic. În holul imens al şcolii am zăbovit asupra expoziţiei „Muguri de speranţă în lumina Învierii", cu obiecte şi felicitări confecţionate de cei mai mici învăţăcei. În cadru festiv, în Amfiteatru a avut loc deschiderea oficială a Concursului, moderată de inspectorul pentru minorităţi naţionale la I.S.J. Buzău, prof. Anca Cornelia Harabagiu. Manifestarea a debutat cu un program artistic oferit de câţiva elevi de la Palatul Copiilor din Buzău, cu un potpuriu de cântece de pe meleagurile buzoiene şi de elevi de la Râmnicu Sărat, care au dansat şi au cântat pe ritmuri ţigăneşti.

Luând cuvântul, prof. univ. dr. Gheorghe Sarău, reprezentant al MEN, a prezentat modul de desfăşurare al concursului.

Deschiderea a fost onorată şi de participarea inspectorului şcolar general, prof. Florina Stoian, care a reliefat importanţa acestei manifestări în procesul de integrare al rromilor.

La manifestare a participat şi preşedintele de onoare al Concursului, poetul Nicolae Băciuţ, iniţiatorul acestui concurs, alături de prof. Angela Olaru de la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă" Brăila şi prof. Corina Ceamă, de la Şcoala Şuţeşti, actualmente reprezentantă a MEN la nivel preuniversitar - incluziune şcolară.

Probele scrise s-au desfăşurat la Liceul Pedagogic „Spiru Haret".

Participanţii au beneficiat de un program de turism cultural, care a avut înscris pe traseul său Muzeul Judeţean Buzău (cu colecţii de obiecte valoroase precum Tezaurul de la Pietroasa, Proiectul „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 de opinci", macheta mănăstirii Bradu, cu istoricul ei, Sala cu diferite mijloace de telefonie şi multe altele), vulcanii noroioşi de la Arbănaş şi Casa Memorială Vasile Voiculescu din Pârscov.

La acest obiectiv s-a derulat un veritabil periblu în istoria poetului şi a locului. În faţa casei se află bustul scriitorului, realizat de sculptorul Oscar Han, amplasat pe soclu la împlinirea a 90 de ani de la naşterea scriitorului. Inimoasa doamnă custode a prezentat momente importante din biografia scriitorului, materiale documentare privind copilăria şi tinere-ţea poetului, fotografii de familie, scrisori, dar şi teza de licenţă, brevet şi decoraţii obţinute de poet, manuscrise şi volume, mobilierul şi ţesăturile specifice locului, Voiculescu apreciind în mod deosebit obiectele populare şi fiind în acelaşi timp fiind un binecunoscut culegător de folclor.

Un moment poetic oferit de poetul Nicolae Băciuţ din creaţia lui şi din cea a lui Vasile Voiculescu a încheiat vizita acasă la Voiculescu. Versurile poetului de la Pârscov, din Vizita, de un lirism covârşitor, au răsunat în mica încăpere în care, cândva, micuţul Vasile îşi făurea vise: „Pune straja ta la uşă şi la fereastră,/Să nu intre peste noi nici bine, nici rău/ Care să tulbure petrecerea noastră, / O zi întreagă, Doamne, să fiu numai al Tău". 

La festivitatea de premiere a participat preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, care a apreciat seriozitatea şi buna pregătire a participanţilor la Concurs, asigurându-i că toţi sunt câştigători, chiar dacă unii pleacă acasă cu premii şi alţii nu, mulţumindu-le părinţilor care se gândesc la destinul acestor copii şi la educaţia lor. Apoi, pe un ton jovial şi-a exprimat rugămintea de a fi invitat şi la a 20-a ediţie. Prof. Florina Stoian, insp. general, i-a felicitat pe toţi participanţii şi a mulţumit celor care au contribuit la buna desfăşurare a Concursului: Carrefour, Partida Rromilor, Hotel Sport B 90, Liceul „C. Niţescu", Liceul Pedagogic, Iris Farm, Brătilă SRL şi, nu în ultimul rând, Rotary Club Buzău, al cărui reprezentant i-a felicitat pe toţi participanţii apreciind că limba este cheie a identităţii etnice. Directorul Liceului Pedagogic, prof. Cristina Iacob, şi-a manifestat bucuria de a fi martorul unui eveniment prestigios desfăşurat în incinta unei clădiri-etalon, de peste 100 de ani.

Preşedinte de onoare, Nicolae Băciuţ, a apreciat ţinuta manifestării, implicarea administraţiei locale şi a sponsorilor, dar mai ales interesul cadrelor didactice, al elevilor de a da o altă dimensiune preocupărilor creative.

El a oferit ca premiu pentru participanţi un recital din lirica proprie şi a unor autori români contemporani, bucurându-se de ropote de aplauze.

Un moment emoţionat a fost creat prin elogiul adus profesorului Gheorghe Sarău, la ceas aniversar, chiar în ziua decernării premiilor: „Sunteţi un om minunat prin ceea ce faceţi, prin felul în care aţi reuşit să formaţi dascăli de limba rromani de elită, cu care vă mândriţi şi care vă preţuiesc! Să aveţi putere şi sănătate să ajungeţi la cât mai multe ediţii!".

După premierea elevilor, doar 11 din cei 29, semn că juriul a fost cât se poate de exigent, a urmat un moment special, o lansare de carte. E vorba de volumul tânărului poet, fost student al profesorului Sarău, la Universitatea din Bucureşti, care şi-a prezentat noul său volum de versuri, „Memorrie şi infanterie", ediţie bilingvă Română-rromani.

Fiecare participant la acest concurs a primit câte un pliant cu toate ediţiile anterioare, multe cărţi, printre care şi ediţia bilingvă, în română şi rromani a lui Gheorghe Sarău, cu titlul „Floarea rromă - 55 de exponenţi rromi din România, decedaţi după 1989", realizată în condiţii grafice deosebite.

Organizatorii au fost la înălţime, i-am simţit ca pe o adevărată echipă care a făcut tot posibilul ca elevii să fie bucuroşi şi mândri că au participat la un concurs atât de important pentru ei.

Lasă un comentariu