Aproape că nu-i zi lăsată de Dumnezeu, în care să nu existe câte un piţărău care trosneşte cu parul în baltă! Recent, o făcea, din nou, sicofantul Lucian Boia, cel care, la Târgu-Mureş, fiind invitat pentru o conferinţă, în faţa unui numeros public, dovedind că nu prea are habar de trecutul frământat al acestor meleaguri, ca istoric, cum o făcea şi altădată, se îndoia că românii transilvăneni, cei care, cu preţul vieţii, şi-au apărat drepturile într-un dureros trecut, ar fi dorit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, aşa să Transilvania este, în opinia lui, cam o cu totul altă problemă, cu un alt statut, de interpretat, privind o altă realitate, decât cea de noi ştiută, de istorici renumiţi, de aproape o sută de ani. Consideraţii care au provocat, deoarece pagina istoriei a fost maculată, au produs vâlvă în rândul românilor ardeleni, dar şi fireşti reacţii vehemente. Este cunoscută şi reacţia celui mai tânăr academician, rectorul Universităţii „Babes Bolyai" din Cluj-Napoca. Ca orice ciudăţenie care ne neagă naşterea leagănului nostru, ca neam, aici! Ca orice bizarerie, soră cu obrăznicia!
Lucian Boia a ieşit, din păcate, din nou la rampă, cu o nouă provocare, cu o nouă iritare, cu o altă năsărâmbă, cu un articol pe site-ul propriu. O opinie care a produs noi reacţii. Mai ales în rândul istoricilor. „De ce să i se spună municipiului de pe Someş, capitala Ardealului, Cluj-Napoca?" - se întreba Lucian Boia. Cluj, da! Da de ce şi… Napoca? Numai aşa, că a primit această denumire, în anul 1974, pe timpul lui Ceauşescu?
Ce îl supără, ce îl deranjează pe Lucian Boia? În băşcălie, vorbind despre denumirea municipiului de pe Someş, foloseşte, exprimându-se ironic, sintagma „Varză á la Cluj". O ironie care, înainte de toate, poate spune multe despre un individ cu maţe pestriţe, cum spune românul. El cere, imperativ, să se revină la vechea denumire - Cluj. Poate că lui i-ar trece prin cap să se revină la Kolozsvar! De ce nu? Deranjat de dubla denumire a Clujului, el o consideră „redundantă", bună doar de luat în băşcălie. Gândul lui, şi al câtorva, merge până la realizarea unui referendum, neluând în seamă toate consecinţele, costurile unei astfel de schimbări!
Care-i părerea academicianului Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babes-Bolyai"? „Reluarea vechii denumiri nu este o idee bună - spune el. Clujul este un oraş cu o istorie de peste 2.000 de ani, cel mai vechi municipiu din România, atestat în anul 124, înainte de Hristos!". Ce părere are Emil Boc, primarul municipiului? „Este o denumire corectă - spune el - a municipiului nostru, care reflectă denumirea istorică, validată ştiinţific. Nu voi iniţia şi nu voi susţine, niciodată, un demers de schimbare a denumirii!".
De fapt, Lucian Boia nu-i singurul lovit de boala schimbărilor! Au mai fost, înaintea lui, şi alţii cărora nu le plac nici Imnul de Stat al României - „Deşteaptă-te, române!", nici Ziua Naţională - 1 Decembrie, nici Tricolorul! Deci, să fie schimbate! Chiar dacă „argumentele" lor sunt fără temei, atât de subţiri, nesemnificative. Vă mai amintiţi, cumva, de acea dorinţă a jurnalistei Corina Drăgotescu, din august 2008, înainte de a pleca spre SUA, care declara, la o televiziune, că ea detestă 1 Decembrie, Ziua Naţională? Care era motivul răzvrătirii ei? „Aş prefera - spunea ea - o zi naţională vara, nu iarna! Eu nu mă simt bine la 1 Decembrie!". După ea e frig atunci, iarna-i iarnă nu-i ca vara, după cum spunea şi Traian Băsescu, aşa că ea ar dori o zi naţională după hachiţe şi „criterii meteorologice", mai însorite. Ştergând cu buretele peste pagina istoriei frământate, atât de însângerată a Ardealului, declarând că pe ea „n-o interesează trecutul", probabil nu ştia ce frig era în acel 1 Decembrie 1918, când românii au hotărât, acolo, la Alba Iulia, vreo 100.000, sub acel ger de „crăpau pietrele", Unirea Transilvaniei cu Patria-Mamă şi formarea României Mari! N-o interesa nimic, clamând: „Eu vreau să trăiesc!". Cum? Negând o parte din zbuciumata noastră istorie? Ba mai mult, dorind o zi naţională primăvara sau vara, când „e cald şi bine", ea folosea chiar cuvântul „contest"! Să ne întoarcem noi, românii, la ce? La 10 mai? La 23 august? Nu într-acolo mergea, cumva, gândul ei ascuns? Nu într-acolo bătea entuziasmul ei demolator, ca gazetar român? Şi în felul acesta este posibilă aruncarea la coş a unei părţi din zbuciumata istorie a Ardealului şi a României. Probabil, pornirea şi iritarea ei se explicau şi pentru faptul că, în Parlamentul României, propunerea legislativă, votată, în unanimitate, ca Ziua Naţională a României, să fie
1 Decembrie, a fost a Partidului Unităţii Naţionale Române (PUNR)!
Gândul ei absurd lovea, de fapt, în Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, George Bariţiu, Timotei Cipariu, Al. Papiu Ilarian, Andrei Şaguna, Vasile Goldiş, George Pop de Băseşti, Alexandru Vaida Voievod, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, în alţi înaintemergători, luptători ardeleni pentru drepturile sacre ale românilor.
Din păcate, după decembrie 1989, mulţi şi-au dat arama pe faţă, folosind „politica giruetei", după principiul avantajos „Ubi bene, ibi patria!", a căror patrie este banul. Acea „Românie dodoloaţă", cum numea Lucian Blaga România Mare, nu-i interesează. Deloc! Aceşti adepţi ai unor poziţii dezonorante, deputaţii şi senatorii români, n-au avut nicio tresărire de revoltă, când senatorul UDMR - Sogor Csaba, contestând, şi el, 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, purta, în Parlament, tocmai la şedinţa festivă dedicată acestui moment sărbătoresc, o banderolă neagră. De doliu! Aceeaşi poziţie, în genunchi, au avut-o parlamentarii români şi la recentele declaraţii jignitoare ale lui Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, privind împlinirea celor o sută de ani, în 2018, de la Unirea cea Mare. O poziţie jignitoare, ostilă! Aşadar, acele cedări, de tot felul, dau apă la moara iredentiştilor, extremiştilor, separatiştilor, dornici de autonomii teritoriale pe criterii etnice, neorevizioniste, celor care atentează la unitatea statală şi naţională a României.
Derapajele de acest fel, privind Unirea cea Mare, care, la anul va împlini un veac de la înfăptuire, Ziua Naţională a României, denumirea Cluj-Napoca, Tricolorul, împroaşcă, din păcate, cu noroi, o realitate, un adevăr, o pagină a unui trecut, de către orbii care refuză să citească adevărata istorie, într-o vreme rinocerizată total. Numai că, oricât s-ar strădui mişeii, pigmeii rămân tot pigmei!
P.S. Foarte mulţi români ardeleni se întreabă de ce, oare, la Campionatul European de Gimnastică, a fost folosită denumirea Cluj, nu cea oficială - Cluj-Napoca? Spre bucuria şi satisfacţia neprietenilor? Ne-o facem singuri!
