Cine ne va salva pe noi?

Distribuie pe:

Odată, acum multă vreme, într-o pădure foarte deasă, trăia un leu care teroriza toate animalele, pentru că le ucidea nu ca să le mănânce, ci numai să le facă rău. Obosite de această situaţie, animalele se adunară să vadă dacă pot face ceva să schimbe situaţia. Merseră la leu, se puseră în genunchi şi îi spuseră: „O, leule preaputernic, tu ne omori pe toţi, fără nicio deosebire. Îţi propunem un lucru: în fiecare zi vom trimite pe unul din noi, la alegere, dar va trebui să-i laşi pe ceilalţi în pace". Leul acceptă. Primul animal care să fie mâncat a fost elefantul, apoi a urmat maimuţa.

În ziua a treia a venit rândul iepuraşului. Sosi acesta în faţa leului cu întârziere şi-i spuse: „Aş fi sosit mai degrabă, dar celălalt leu din pădure m-a oprit. Scuză-mă pentru întârziere!". Leul, uitând de apetitul lui se supără şi întrebă: „Cum, mai există un alt leu în această pădure?". „Da, regele meu, şi chiar mi-a spus că dacă te întâlneşte te va face flenduri!". Leul decise să meargă să caute leul: „Spune-mi unde se află", urlă la iepuraş. Acesta îl însoţi până pe marginea unui lac adânc şi-i spuse, arătându-i lacul: „Este aici, înăuntru!". Leul privi apa şi văzu un leu fioros care-l privea gata să-l sfâşie. Se aruncă cu toate puterile spre el şi… se înecă ca cel mai mare prost. Astfel, animalele din pădure scăpară, fiind salvate de micul iepuraş.

 

Lasă un comentariu