Sărbătoarea de Armindeni, celebrată în ziua de 1 mai, în fiecare an, este unul din cele mai vechi obiceiuri tradiţionale româneşti.
Originea şi semnificaţia acestui străvechi obicei, inclus şi în calendarul tradiţional păstrat aproape nealterat până în zilele noastre se pierde în trecutul istoric.
Marea festivitate a începutului de mai, creanga verde, Armindenul, are valoare de început a unei noi etape existenţiale şi de activitate agrară.
Armindenul este creanga de brad, de fag, de mesteacăn, frasin, tei, salcie, rug, constituind un simbol dendrolatric al cultului arboricol şi semnificând protecţia familiei, a casei, a sănătăţii oamenilor, a animalelor, de-a lungul întregului an.
Cuvântul Arminden indică faptul că, iniţial, solemnitatea era consacrată sporului agricol, turmelor, sănătăţii, termenul fiind o formă lexicală veche în limba română, regăsit şi în latinescul Armentum (cireadă, turmă, vită). În acelaşi timp, el reprezintă o replică a mitologicului Arbore al vieţii, omniprezent în folclorul românesc, în obiceiuri şi în arta populară, dătător de veşnicie oricărui act uman material sau spiritual.
Poetul latin Ovidiu, exilat în Pontul Euxin, în opera sa Faste, menţiona că la daci sărbătoarea Kalendae maiae (întâia zi a lunii mai) a fost legată iniţial de muncile agricole de primăvară şi ieşitul cirezilor la păşunat, petrecerile fiind un prilej de urare pentru spor în casă şi bătătură, putere de muncă şi sănătate pe parcursul întregului an. Poetul Vergiliu relua în opera sa De rerum inventoribus că în Italia la 1 mai tineretul (fete şi băieţi) iese voios pe câmp şi în păduri şi aduce acasă, cântând, crengi verzi pe care le pune la porţi înaintea caselor şi uşilor.
Obiceiul e cunoscut în toate zonele nordice şi mediteraneene, la germani sub numele de Maibaum, la francezi Arbre de mai. Armindenul, având valoare de omen, de început al unei noi etape existenţiale şi de activitate agrară.
Cultul arborilor era răspândit în toate ţinuturile habitatului uman manifestat în perioada de regenerare, de reînviere a naturii invocându-se revitalizarea întregii firi şi sănătatea oamenilor, prin rituri magice.
În plan simbolic, se perpetua funcţia magică a Armindenului, apotropaică şi benefică pentru existenţa umană.
Se înfig armindeni în pământ pentru a fertiliza solul şi a obţine recolte bogate, sau în iarba verde, care se păstrează tot anul ca element de apărare împotriva forţelor malefice. Lemnul de armindeni, în general, nu se taie, nu se aruncă, cu el se aprinde primul foc în cuptorul unde se coace „pâinea nouă" din grâu nou, în Bihor, Banat, Ţara Oaşului etc. Se obişnuieşte ca din lemnul armindenului să se confecţioneze rudă pentru ştergare, zestre, amplasată deasupra paturilor din casa noii familii.
În localităţile din Transilvania se obişnuieşte ca porţile unde sunt fete tinere de măritat să fie împodobite de flăcăi cu crengi verzi de brad, de fag şi de stejar. Ziua de Armindeni potrivit obiceiului din străbuni culminează prin Nedei, petreceri câmpeneşti cu caracter folcloric, în aer liber.
Jertfirea mielului este legată de riturile pastorale dar şi de cele pascale, iar în vin se pune pelin verde, simbol al revitalizării. Pelin se pune în această zi la brâu, în cămaşă, la grinzile casei şi la icoane pentru a alunga spiritele malefice şi dăunătorii caselor, fiind invocat să aducă sănătate, noroc şi roade bogate.
