În conştiinţa naţiunii române idealurile naţionale se îmbinau organic cu cele sociale, democratice. Dovada elocventă a acestui fapt este şi aceea că numeroase ziare şi reviste, întreaga opinie publică progresistă din România îşi exprimau speranţe, după Marea Unire, în viitorul ţării, în înnoirea şi democratizarea neîntârziată a structurilor ei economico-sociale şi politice. În acest sens, ziarul „Tribuna" nota că România trebuie clădită pe mai multă dreptate socială şi pe mai multă iubire şi solidaritate. Cuvintele cele mai emoţionante, menite să evoce memoria sutelor de mii de români cunoscuţi şi anonimi care s-au jertfit pentru Marea Unire din 1918 au fost scrise însă de neobositul militant ardelean pentru cauza naţională, cărturarul patriot Onisifor Ghibu, într-un articol tulburător intitulat „Veşnica pomenire", apărut chiar la 1 Decembrie 1918. „Astăzi, când visurile de veacuri iau fiinţă dinaintea ochilor noştri, releva autorul, cuvine-se să aducem prinosul nostru de recunoştinţă tuturor acelor prin care s-a pregătit Marele Act, dar care astăzi nu mai sunt printre noi, cei vii, spre a se bucura de izbândirea visului lor".
După ce evocă principalele momente ale luptei românilor împotriva împilării, pentru libertate şi unitate naţională, care timp de o mie de ani au suferit toate asupririle, toate umilirile, Onisifor Ghibu arată că este o datorie să ne amintim de toţi aceştia, să ne aducem aminte de cei care au murit în revoluţia de la 1784 şi în cea de la 1848; de cei care şi-au jertfit viaţa în războiul mondial, duşi de convingerea că el va izbăvi neamul nostru. Este deosebit de semnificativ accentul pe care O. Ghibu îl pune pe lupta armată a întregului popor român, în războiul de eliberare şi unitate naţională, pe marile victorii ale oştirii române de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, pe rezistenţa naţională din Moldova, fără de care nu s-ar fi putut ajunge la marile acte istorice de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia.
De aceea, în articolul său, Onisifor Ghibu îşi îndeamnă compatrioţii contemporani: „Să ne aducem aminte de soldaţii români care în eroicul lor avânt de la 1916 şi 1917 au murit pe câmpul de luptă. Veşnică pomenirea lor, de la generali până la soldaţii de rând". Accentuând ideile sus menţionate cu privire la rolul războiului de întregire în făurirea statului naţional unitar român, Onisifor Ghibu scria tulburător: „Vieţile lor sunt pietrele de temelie pe care se ridică falnica clădire a României noastre de astăzi. Recunoştinţa unui neam întreg le acoperă mormintele şi numele lor vor fi rostite din neam în neam cu evlavie".
Oraş al gloriei străbunilor, oraş al marilor dureri, Alba Iulia avea să devină prin actul de la 1 Decembrie 1918, după jertfe de secole, altarul realizării marelui ideal al poporului român: unitatea politică. Convocarea adunării de la Alba Iulia a fost întâmpinată pretutindeni cu o nemărginită însufleţire. Toate consiliile judeţene şi comunale s-au grăbit să lanseze apeluri şi chemări locale, pentru a se asigura, dând urmare convocării oficiale, o participare care să reprezinte într-adevăr întregul popor român, toate localităţile şi toate comunităţile sale de muncă, toate formele de viaţă şi toate posibilităţile sale de manifestare. Un patos emoţionant, cu înflăcărate accente patriotice ţâşneşte impetuos din toate aceste chemări şi îndemnuri.
Alba Iulia este cetatea neamului românesc, Alba Iulia, cetatea jertfei celor trei martiri ai neamului, Alba Iulia, al cărei pământ răsuna la 1600 de zăngănitul armelor oştirii voievodului cu nume de arhanghel, Mihai Viteazul, sub a cărei glie dorm soldaţii Legiunii a XIII-a Gemina, ca şi atâţia eroi anonimi care s-au jertfit în decursul veacurilor sub flamurile aceluiaşi drapel care chema la libertate şi înfrăţire. Cetatea străbună trăia la 1 Decembrie 1918 cea mai glorioasă zi a existenţei sale, zi care a deschis calea spre noile zori de libertate a poporului român. Actul unirii este opera întregului popor român care a avut o comportare eroică şi o voinţă de fier, înţelegând că numai prin unire şi înfrăţire se va putea realiza adevărata libertate, ideal de secole al poporului român.
