Povesteşte preotul că, într-o zi, un copil l-a întrebat: „Inima stă totdeauna în acelaşi loc, sau din când în când pleacă în alte locuri?"
Preotul i-a răspuns: „Nu, inima rămâne totdeauna în acelaşi loc, în stânga pieptului". După aceea, se gândi preotul şi zise: „… apoi, într-o zi vei creşte, şi atunci vei înţelege că inima trăieşte în mii de locuri diferite, fără a locui cu adevărat în nici un loc. Ţi se urcă în gât, atunci când eşti emoţionat, sau cade în stomac atunci când eşti rănit sau îţi este frică. Există momente în care se accelerează bătăile ei, şi pare că vrea să-ţi iasă din piept. Alte dăţi, în schimb, face schimb cu creierul. Crescând, vei învăţa să-ţi iei inima în mâini şi să o pui în alte mâini. De cele mai multe ori va reveni la tine puţin rănită. Dar nu te preocupa. Va fi la fel de frumoasă. Sau, poate, va fi şi mai frumoasă. Acest lucru, însă, îl vei înţelege după multă vreme. Vor exista zile în care vei crede că nu mai ai deloc inimă. Că ai pierdut-o. Şi vei fi preocupat să o cauţi într-o amintire, într-un parfum, în privirea unui trecător, în buzunarele rupte ale unui palton mâncat de molii. Apoi, va sosi o altă zi, o zi importantă, puţin specială: în acea zi vei înţelege că nu toţi au o inimă".
Morala: Avem un mădular în trupul nostru care, dacă se îmbolnăveşte, toate celelalte se îmbolnăvesc: acesta este inima noastră. Să o alimentăm totdeauna cu iubire şi credinţă, şi tot restul trupului nostru va obţine mari beneficii.
