În loc de motto: „Mai mulţi senatori şi deputaţi vor să reintroducă defăimarea ţării în Codul Penal, infracţiune ce a fost dezincriminată în 2006. Propunerea legislativă de completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal al României prevede ca infracţiunea de «defăimare a ţării sau a naţiunii» să fie sancţionată cu pedepse cuprinse între 6 luni şi 3 ani de închisoare."
E vremea blondelor şi a bufonilor - am mai scris, şi repet deşi deja mi se face silă.
Domnişoara Luiza Maria Both, din Lupeni, în vârstă de 38 de ani, având cunoştinţe de Drept, conform afirmaţiilor dânsei, şi titlul asumat de „Miss România" - anul decernării nefiind precizat, „Fata de la Pagina 5" din ziarul „Libertatea" dă de pământ cu ţara în care s-a născut, în spaţii mediatice extrafrontaliere antitero, într-un articol redactat în limba română - cu excepţia câtorva exclamaţii traduse în engleză (deşi presupun că s-ar fi putut exprima tot aşa bine şi ungureşte, publicându-l şi la Budapesta), în ideea că, robiţi de farmecele domniei sale, ucrainenii îi vor edita fără să clipească şi fără să priceapă ceva, povestea. Ceea ce s-a şi întâmplat, că, de, ochii văd, inima cere!
Deci, zice „focoasa blondă" - ca să citez „Libertatea" (desigur, fără diacritice, dar i le pun eu, din respect pentru cititori):
„Despre Sistemul Medical în România!!...Şi despre Sistemul Justiţiei în România!!...Despre cazul meu!!...Despre cum am fost nedreptăţită, înşelată, furată şi mutilată în propria ţară!!..Vreau Dreptate în ţara mea!!...Lupt Împotriva Şpăgii şi Nedreptăţii!!...Până va afla Întreaga Europă ce se întâmplă aici în România!!...până va afla Întreg Globul Pământesc!!...@@@ About The Medical System in ROMANIA!!...And about The Romanian Justice System !!...About my case!!..About how I was wronged, cheated, stolen and mutilated in my own country !!..
I WANT JUSTICE IN MY COUNTRY !!...I FIGHT AGAINST INJUSTICE and CORRUPTION !!...Until the whole of Europe will know what is happening here in ROMANIA !!...Until the entire Earth Globe will find out my case!!"
Dacă femeia vrea ceva, nu ştiu cine s-ar putea împotrivi. Deci, pac, la răzbelu'!
Summa-summarum, din text reiese că a mers la o clinică stomatologică din Timişoara - particulară, desigur, fiindcă în sistemul de stat nu se fac implanturi totale rapide ca la Hollywood, operaţia nu a reuşit şi, post festum, nu s-a mai înţeles la preţ cu medicii cu care presupun că a semnat un precontract legal. În consecinţă, le cere despăgubiri uriaşe şi deja a fost aruncat pe drumuri conferenţiarul rezident care ar fi greşit.
Să fie clar, eu nu comentez desfăşurarea evenimentelor, fiindcă nu am informaţii suficiente din toate direcţiile necesare. Nu contest ce spune partea vătămată, nu am calitatea să pun la îndoială nici hotărârile judecătoreşti, dar, în absenţa declaraţiilor oficiale sau neoficiale ale acuzaţilor - „audiatur et altera pars" - cărora, nu doar ca ziarist, ci şi ca simplu om, am dreptul să le acord prezumţia de nevinovăţie, consider lovită de nulitate întreaga isterie propagandistică.
Problema este alta, mult mai gravă. Dincolo de aspectul juridic al problemei prezentate, modul ofensator, ambientat cu accente tragicomice (râsu'-plânsu'), în care duduia acuză, la modul global, România - „until Earth Globe will find out my case" - motivat probabil de „tinereţea" în alunecare lină a „Miss-ei" de la Pagina 5 - intră sub incidenţa Articolului 30, punctul 7, din Constituţia României.
Să ne amintim:
CONSTITUŢIA ROMÂNIEI Art. 30 - Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.
Nu doresc să continui prin a face reclamă nemeritată acestei dudui. Legea îşi va spune cuvântul.
Dacă procesele ar fi rămas ca atare, la nivelul tribunalelor (mai există şi căi de atac, şi recursuri etc.) şi al informaţiei mediatice din România, era problema ei. Şi-a dorit însă un scandal public, prost gestionat, implicând oameni serioşi şi de bună-credinţă, nu numai din ţară, ci şi din afara ei, care, probabil, vor fi citaţi în instanţă, dacă vreo autoritate de resort se va autosesiza, sau va fi sesizată ca atare.
Deocamdată, atât.
P.S. Ca jurnalist român profesionist, din considerente deontologice aflate în contradicţie cu poziţia celor care au permis preluarea şi postarea textului ofensator la adresa României, am părăsit grupul internaţional al cărui membru eram până la acel moment, la invitaţia administratorilor ucraineni.
