Prof. Gheorghe Sarău, un neobosit promotor al culturii rrome din România, publică la Ed. Vanemonde, Bucureşti, 2016, un excepţional album intitulat „Floarea rromă" (I rromani luludi), cuprinzând, aşa cum precizează în subtitlu, „55 de exponenţi rromi din România, decedaţi după 1989". Cartea apărută în condiţii grafice deosebite (154 pg. format A4, hârtie cretată, cu coperte cartonate, în condiţii de policromie în întreaga carte, etc.) este un dicţionar al celor mai proeminente personalităţi ale acestei etnii, personalităţi care, practic, au fost contemporane cu noi. Motivaţia autorului este una fără echivoc şi apare în Prefaţa acesteia: „Am pornit în această întreprindere cu gândul de a salva ceva din ceea ce s-a consemnat în ultimul sfert de veac despre unii exponenţi rromi şi din ceea ce mai reţine memoria colectivă, din ceea ce ne mai amintim fiecare dintre noi, cei care i-am cunoscut ori am aflat despre cei 55 de rromi mutaţi, după 1989, din această lume". Este o încercare reuşită de a arăta etnicilor rromi, cât şi românilor (cartea fiind bilingvă rromă şi română) „contribuţia adusă de personalităţile rrome la patrimonial cultural şi ştiinţific comun din spaţiul geografic românesc". Ea cuprinde biografiile acestor personalităţi (însoţite de o serie de fotografii semnificative), albumul fiind structurat pe diverse domenii de activitate, acolo unde aceştia au activat preponderent, cu rezultate semnificative: muzică, teatru-divertisment, literatură, învăţământ, religie, medicină, sport, ofiţeri, lideri şi activişti cunoscuţi la nivel internaţional şi naţional şi lideri şi activişti cunoscuţi la nivel naţional. Amintesc câteva nume: Ion Voicu, Marcel Budală, Ionel Budişteanu, Gheorghe Lambru, Marin Petrache Pechea, Romica Puceanu, Johnny Răducanu, Ştefan Ruha, Alexandru Ţitruş, Ion Cioabă, Florin Cioabă etc;
Printre personalităţile rrome din album, la domeniul Literatură, se regăseşte şi poetul Ştefan Fuli (1950-1995), cel care „lovit de o stare depresivă a inutilităţii", a încercat să se sinucidă cu sodă caustică (era în 17 decembrie 1994), ca apoi, după o lungă şi grea suferinţă, pe un pat de spital din Târgu-Mureş, să se stingă din viaţă pe 28 martie 1995, fiind înmormântat în satul Adămuş, la 3 km de Târnăveni, acolo unde îşi avea domiciliul. Ştefan Fuli a lucrat ca muncitor în Combinatul Chimic din Târnăveni (Secţia Carbid), dar şi ca fochist la Liceul Industrial de Chimie din localitate. La 37 de ani a terminat Liceul Industrial Agricol din Jidvei, jud. Alba., în condiţiile unei familii numeroase (soţie şi 4 copii) şi a unui trai foarte modest, într-o căsuţă sărăcăcioasă. A fost membru al Cenaclului literar „Tudor Arghezi" din Târnăveni, care din 1990 şi-a schimbat denumirea devenind Cenaclul „Elena din Ardeal". Datorită d-lui dr. ing. Vasile Cerghizan, directorul S.C. Carbid-Fox S.A. Târnăveni, Ştefan Fuli reuşeşte să publice volumul de versuri „Aproape-departe", Ed. Tipomur, Târgu-Mureş, 1993. Referitor la acest debut, Remmel Francisc, redactor la ziarul de limbă germană „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien", în articolul „Un poet rrom", în numărul din 5 martie 1994, menţiona că Ştefan Fuli e „primul din etnia lui, cel puţin în ultimii 50 de ani, care poate prezenta un volum de poezii de sine stătător" şi că el „s-ar putea să devină speranţa poeziei rromilor din România". Al doilea volum a lui Ştefan Fuli, intitulat „Calvarul rugului" Ed. Nico, Tg.-Mureş, 2008, a fost publicat post-mortem, prin eforturile editoriale şi financiare ale scriitorului Nicolae Băciuţ (apărând în trei ediţii: 2008, 2013 şi 2016). De altfel, Nicolae Băciuţ a fost şi cel care i-a şi dat talentatului poet o deschidere naţională, prin propunerea făcută (şi acceptată) ca numele acestuia să fie atribuit Concursului Naţional de Creaţie Literară în Limba Rromani. Astfel, începând de la prima ediţie din 2012, din jud. Brăila, şi până la cea mai recentă, din anul acesta, de la Buzău, Concursul Naţional de Creaţie Literară în Limba Rromani se numeşte „Ştefan Fuli". În anul 2013, cea de a II-a ediţie a avut loc la Târgu-Mureş şi în Adămuş, satul unde a locuit Ştefan Fuli.
Aş mai menţiona faptul că în urma propunerii făcute de subsemnatul, prin Hotărârea nr.35 din 20 septembrie 2001, Consiliul local Adămuş a aprobat schimbarea denumirii străzii „Înfundată" (stradă unde a avut poetul domiciliu) în strada „Poet Ştefan Fuli", festivitatea atribuirii noului nume având loc în data 28 martie 2002, la 7 ani de la trecerea poetului în nefiinţă. Pe lângă subsemnatul, de Ştefan Fuli au mai scris: Nicolae Băciuţ, Doru Mureşan, Ana Cosma, Dumitru D. Silitră, Zoltan Demeter etc. Pedant, foarte politicos cu toată lumea, îmbrăcat mereu curat, în „acelaşi" costum gri, Ştefan Fuli a trăit într-o lume plină de prejudecăţi, plină de sechelele unei gândiri, venite parcă din alt secol. În venele lui „sângele creol" dansa „fandango", după cum mi-a şi mărturisit! Şi a plătit tribut acestei lumi cu propria viaţă. Pe volumul de debut Ştefan Fuli îmi scria: „Poezia pentru mine este totul, când nu poţi avea nimic. când acest nimic forţează pântecele transcendenţei, în mine se naşte poezia din truda disperată a gândului…" .
Să-i păstrăm amintirea vie nefericitului poet şi să-l felicităm pe prof. Gheorghe Sarău, pentru această Reuşită cu R mare.
