Peste 680 de milioane de euro disponibile pentru proiecte finanţate prin PNDR 2020

Distribuie pe:

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a deschis, în cursul acestei săptămâni, sesiunile de primire a proiectelor de investiţii, finanţate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul naţional, dar şi pentru zona ITI Delta - Dunării. Cei interesaţi să obţină finanţare europeană au la dispoziţie 680,8 milioane de euro, fonduri totale nerambursabile.

Pentru toate submăsurile, depunerea proiectelor se realizează on-line, pe pagina oficială de internet a Agenţiei, www.afir.info. De asemenea, cei interesaţi să dezvolte investiţii în domeniul agricol, pomicol şi în cel non-agricol pot consulta Ghidul solicitantului pentru submăsurile amintite pe site-ul AFIR, la secţiunea „Investiţii PNDR".

Până în 31 iulie, ora 17, AFIR a lansat sesiuni de primire a proiectelor pentru următoarele submăsuri (sM): sM 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole"; sM 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole"; sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri"; sM 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale"; sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici"; sM 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole"; sM 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol"; sM 9.1a „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol"; sM 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole zona ITI - DD"; sM 4.1a „Investiţii în exploataţii pomicole zona ITI - DD"; sM 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale zona ITI - DD"; sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici zona ITI - DD"; sM 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole ITI - DD".

Tot în această perioadă s-a lansat şi sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanţă în vederea implementării proiectelor de investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole" aferentă sM 4.2, se arată în comunicatul de presă al AFIR.

Lasă un comentariu