Dascălul este cel care educă, instruieşte. Educatorul, dascălul îndeplineşte roluri multiple. Este agent al instruirii şi educaţiei, misionar al transmiterii valorilor culturii şi civilizaţiei, răspunzător de calitatea umană a urmaşilor, animator al transmiterii valorilor culturii şi civilizaţiei, modelator al personalităţii, îndrumător al emancipării, socializării, coautor al formării tinerei generaţii.
Educatorul, dascălul influenţează, acţionează asupra personalităţii în devenire prin activitatea didactică şi extradidactică, cea extraşcolară, prin activitatea culturală. El acţionează, în grădiniţă, şcoală şi universitate, prin activitatea de predare şi evaluare, ca organizator al activităţii de învăţare, ca psihopedagog în cabinete, în lectorate şi şedinţe cu părinţii, ca organizator de cercuri şi cenacluri, ca organizator de olimpiade, concursuri, excursii, ca propagator al valorilor culturii în conferinţe, ca director şi inspector. Educatorul, dascălul instruieşte şi educă - consiliază, organizează, evaluează, corectează. Ca factor de bază în procesul de instruire şi educaţie, el este răspunzător de realizarea obiectivelor instruirii instituţionale, este coautor al modelării personalităţii în formare a elevului şi studentului, animator al receptării valorilor culturii.
Referitor la rolul de educator al dascălului, trebuie să amintim aici şi de alte două concepte extrem de importante: vocaţia şi pasiunea. Vocaţia este o structură psiho-fizică cu putere energetică care, iniţial cu manifestări vagi, imprecise, se exprimă în tonalităţi afective şi atitudinale palide. În timp, pe fondul maturizării, sub influenţa împrejurărilor vieţii, această voce interioară prinde contur, câştigă în intensitate şi forţă şi se transformă într-o dominantă motivaţională. Chemarea către o activitate, profesiune, ocupaţie, funcţie se întăreşte prin conştientizarea capacităţilor, aptitudinilor, prin atitudini de răspundere faţă de eficienţa activităţii. Capacităţile, interesele, aptitudinile, atitudinile se întrepătrund şi se valorifică în produsele activităţii. Vocaţia profesională se poate corela în mod fericit cu aptitudinile creatoare, consecinţa fiind produsul creator. Constantin Rădulescu-Motru a subliniat faptul că vocaţia ca dominantă asigură temeiul exprimării personalităţii prin performanţe creatoare, originale. Indiscutabil, vocaţia are un temei afectiv puternic, intens, durabil prin asocierea cu pasiunea. Pasiunea are o forţă energetică, magnetică şi magnetizatoare care-l domină pe om, îl face să se consacre unei activităţi, unei profesiuni cu toate forţele, cu toate riscurile.
Aş mai aminti aici de un concept interesant, şi anume acela de educaţie permanentă. Educaţia permanentă reprezintă o direcţie de evoluţie a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii care vizează integrarea funcţional-structurală a tuturor conţinuturilor generale şi a formelor generale ale educaţiei, pe tot parcursul şi în fiecare moment al existenţei umane, pe coordonata verticală şi orizontală a sistemului şi a procesului de învăţământ. Din perspectivă istorică, educaţia permanentă este un concept pedagogic operaţional lansat la începutul anilor 1970. Educaţia permanentă este considerată un instrument care pregăteşte pe om să ducă la bun sfârşit sarcinile şi responsabilităţile pe care viaţa le impune. Ca strategie, vizează structurile necesare pentru ca omul să se dezvolte pe tot parcursul vieţii prin intermediul multiplelor forme de autoinstruire. În măsura în care reflectă continuitatea activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii, educaţia permanentă devine expresia unei relaţii ce înglobează toate formele, expresiile şi momentele actului educativ.
În perspectiva secolului XXI, educaţia permanentă devine o noţiune operaţională relevantă la nivel de politică a educaţiei, pentru (re)organizarea sistemelor (post)moderne de învăţământ. Mai mult decât atât, educaţia permanentă acţionează ca un principiu integrator incluzând numeroase resurse şi tipuri de învăţare şi formare. La scară globală, educaţia permanentă este considerată motorul societăţii, una din cheile secolului XXI, care depăşeşte distincţia tradiţională dintre educaţia iniţială şi cea ulterioară şi vine în întâmpinarea provocării pe care o reprezintă o lume aflată într-o rapidă schimbare.
În cadrul procesului de învăţământ, trebuie să se îmbine armonios elanul tinerei generaţii cu experienţa, maturitatea, înţelepciunea generaţiilor care au atins apogeul. Este foarte bună colaborarea dintre generaţii, cei tineri vin cu elan, dorinţă de afirmare şi speranţă, toate acestea coroborându-se cu experienţa celor ajunşi la maturitate, fac din procesul educativ un factor determinant în societatea românească. Numai cu o educaţie model putem nutri speranţa că societatea românească va lua un trend ascendent.
Dascălii trebuie să se ridice la nivelul cerinţelor unui învăţământ de calitate. Dascălii trebuie să dovedească tot timpul seriozitate, acrivie pentru nobila misiune la care au fost chemaţi, şi anume aceea de luminare a poporului, transmitere de învăţăminte tinerelor generaţii, formarea personalităţilor şi caracterelor celor care reprezintă societatea de mâine, lucruri greu de realizat şi care atrag o maximă responsabilitate. A fi dascăl nu e ceva uşor, nu e o profesie ca oricare alta, e o misiune nobilă şi înălţătoare. A fi dascăl, preot sau medic atrage după sine o implicare afectivă profundă, dragoste, jertfă, sacrificiu şi dăruire. Aceste trei nobile misiuni nu le poate îndeplini oricine, acestea se leagă între ele, se înrudesc, se aseamănă. Numai cineva cu vocaţie poate îndeplini aceste misiuni cu succes, spunem misiuni, pentru că nu putem să spunem profesii.
Dascălii sunt acele chipuri luminoase, acei apostoli ai învăţământului românesc care au transmis sau transmit şi în prezent ceea ce au dânşii mai bun. Ei luminează, ca nişte făclii, cărările vieţii tuturor. Ei sunt luminători în vremuri de întuneric. Cu siguranţă, fiecare dintre noi are o legătură indestructibilă cu şcolile pe unde a studiat, cu dascălii care l-au format de-a lungul timpului. Fiecare om nutreşte un gând de recunoştinţă pentru dascălii săi, păstrează în suflet mereu vie icoana luminoasă a dascălilor săi. Se cuvine un elogiu tuturor dascălilor. Să trăim cu nădejdea că învăţământul românesc va avea totdeauna dascăli harnici, sârguincioşi, cu vocaţie, cu pasiune, pentru că numai astfel putem spera că societatea românească va progresa.
