,,LA MULŢI ANI!" - OANA BOGDANA POP

Distribuie pe:

Un nume cunoscut şi frecvent întâlnit la programele de folclor ale televiziunilor naţionale. Vocea, ţinuta artistică, dar şi costumele sunt doar câteva dintre atuurile care o reprezintă pe tânăra interpretă de muzică populară-Oana Bogdana Pop. Născută pe frumoasele meleaguri ale Câmpiei Transilvaniei, în satul Dâmbu, comuna Sânpetru de Câmpie, judeţul Mureş, prin cântecele sale, Bogdana transmite acea stare de spirit, specifică câmpiei.

C.V.-ul tinerei artiste este cu atât mai impresionant, cu cât prima filă a fost scrisă încă din fragedă copilărie. În timp ce fetiţele de vârsta ei făceau colecţie de păpuşi, Oana Bogdana Pop colecţiona premii şi trofee adunate de la festivalurile şi concursurile care au consacrat-o. Lada de zestre a interpretei este neîncăpătoare, cu o impresionantă colecţie de peste 35 de costume populare autentice, care poartă cu ele atât încărcătură sentimentală, cât şi o vechime de peste 100 de ani. Flautul şi pianul au fost instrumentele studiate la Liceul Vocaţional de Artă din Târgu-Mureş, însă apetitul pentru muzica populară i l-a dezvoltat mama ei, pasionată de folclor.

-Care sunt cele mai frumoase amintiri din copilărie?

- De multe ori stau şi mă gândesc la copilăria pe care am avut-o, a fost extraordinară. Am crescut într-o familie minunată, în care parinţii au avut grijă să nu ne lipsească absolut nimic, atât mie, cât şi surorii mele.

Îmi amintesc cu drag că în fiecare primavară îmi plăcea să merg la o pădure din apropierea bunicilor, împreună cu bunicul meu şi sora mea, să culegem ghiocei pentru mama şi bunica. Nu pot să uit cu cât drag ne aştepta bunica acasă, era atât de frumoasă...

De fiecare dată când mergeam în vizită la bunici, o rugam pe bunica să ne gatească clătite, pe care nimeni nu le face, aşa cum le prepara ea; cred că ingredientul de bază era iubirea faţă de noi.

În copilărie parcă totul era permis, aveam multe visuri şi majoritatea s-au îndeplinit de-a lungul timpului.

Copil înseamnă să nu înţelegi foarte multe lucruri şi să te minunezi de toate.

- Care sunt cele mai importante lucruri din viaţa ta?

- Familia ocupă un loc primordial în baza lucrurilor importante, în special mama mea. Îmi doresc ca întotdeauna să fim sănătoşi şi să avem linişte sufletească.

De asemenea, unul dintre cele mai importante lucruri în viaţă este să fii mereu tu însuţi, niciodată să nu pari a fi altcineva, să nu încerci să imiţi pe cineva. Vei deveni poate o copie a ,,idealului'', însă una proastă şi neverosimilă. A avea personalitate puternică, a te ridica în momentele grele ale vieţii este foarte important.

Banii sunt efemeri, frumuseţea este efemeră. De bani mă ajut, nu poţi rezolva prea multe lucruri dacă nu ai acele fâşii de hârtii. Nu sunt avidă după bani, nu vânez bogăţii măreţe şi nici nu îmi fac din asta un scop în viaţă. Muncesc pentru a avea ce îmi doresc şi răsplata vine.

Dragostea este pe acelaşi loc cu familia. Iubesc să iubesc, iubesc să fiu iubită şi iubesc oamenii care iubesc.

- Care este cel mai mare vis din copilărie? Ai luptat pentru realizarea lui?

- Visul meu din copilărie a fost să devin cântăreaţă, aşa că, la 11 ani, am lansat primul album ,,Româneşte-i joc frumos'', care conţine 16 piese de joc, iar la

14 ani am lansat al doilea CD. Cântecele au fost culese din zona de câmpie. Am participat la multe festivaluri, de unde am adus peste 49 de premii. De asemenea, am participat la numeroase spectacole în străinătate, respectiv: Italia, Ungaria, Germania, Bulgaria, Grecia etc.

Mi-am dorit să particip la Muguri de Tezaur, în cadrul emisiunii Tezaur Folcloric, lucru care s-a şi întâmplat. Preselecţia s-a realizat în Târgu-Mureş şi îmi amintesc că din cei 50 de participanţi am fost aleasă în primii 3 pentru a participa la emisiunea Tezaur Folcloric. A fost o mare realizare la care am visat, îndeplinindu-se prin multă muncă, seriozitate, ambiţie şi repeţii zilnice.

- Care consideri că până în prezent este cea mai mare realizare a ta?

- Cred că cea mai mare realizare a mea este faptul că în acest an, 2017, am reuşit să îmi deschid un cabinet de nutriţie în Cluj-Napoca, utilizând aparatură medicală de ultimă generaţie, asigurând o evaluare corectă a stării de sănătate şi un diagnostic precis.

De asemenea, în anul 2016 am publicat cartea ,,Sănătate cu tratamente naturiste''. În prima parte a lucrării am realizat un mic studiu dintre un lot de pacienţi omnivori şi un lot de pacienţi vegetarieni, în laboratorul de biochimie farmaceutică din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, iar a doua parte conţine fitoterapie, tratamente naturiste, dietoterapie în diferite patologii: cancer, diabet zaharat, afecţiuni cardiovasculare, obezitate etc.

- Revenind la muzică, care este vedeta ta preferată?

- Sunt mulţi artişti pe care trebuie să îi apreciem, dar revenind la muzica populară, cea mai îndrăgită vedetă pentru mine este Marioara Precup Stoica.

- După părerea ta, sunt avantaje sau dezavantaje în a fi celebră?

- Nu cred că există avantaje sau dezavantaje în a fi cunoscut. Faima nu e un tabu, nici o problemă, e doar o stare de spirit.

- Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta?

- În fiecare zi încerc să creez un echilibru între relaxare şi muncă. Nu văd o zi din viaţa mea fără sport, alimentaţie sănătoasă, meditaţie, muzică şi munca pe care o realizez la cabinet, ca nutriţionist. Îmi place să fiu activă şi să am un stil de viaţă sănătos.

- Este cariera ta un obstacol în viaţa personală?

- Cariera mea profesională nu a fost niciodată afectată de viaţa personală.

Destinul nostru firesc este de a evolua, de a avea succes, de a prospera şi de a găsi fericirea în timpul pe care îl avem de petrecut aici.

- Îţi vei încuraja copiii să urmeze o carieră muzicală?

- Este mult prea devreme să mă gândesc la copii, dar îmi place să cred că orice părinte oferă libertatea copilului de a alege în ce domeniu va dori să profeseze.

- Ce ai să le transmiţi fanilor tăi?

- Să nu le fie teamă să spună ce gândesc, să fie asumaţi şi liberi.

- Ce planuri ai pentru viitor?

- Îmi doresc să mă înscriu la doctorat, să mai lansez un album de muzică populară, iar prin profesia mea de nutriţionist să promovez mai mult sănătatea, arta şi cultura în rândul tinerilor.

 

 

Lasă un comentariu